Ştefan Bercaru, un răspopit care trăieşte drama Meşterului Manole

Scandal cu rădăcini mistice în comuna Răducăneni. Primarul localităţii, Mihai Irimia, a fost amendat cu 5.000 de lei de Inspectoratul Judeţean de Construcţii Iaşi pentru că n-a sesizat poliţia cu privire la faptul că preotul caterisit Ştefan Bercaru îşi construieşte în Bohotin o biserică particulară fără a avea avizele necesare. Cei doi au avut săptămâna aceasta un dialog aprins pe uliţele comunei, din care am prins şi noi câteva vorbe.

Ştefan Bercaru: Bună dimineaţa, dom’ primar! Poate mai turnaţi nişte pietriş pe uliţa asta spre mântuire, că ne împiedicăm în tot felul de ispite, începând cu birtul lui Adamache şi terminând cu enoriaşele care duc vitele la păscut.
Mihai Irimia: Ia mai lasă-mă, domnu’ răspopit, că din cauza matale am de tras acum ditamai amenda. Vezi dacă am fost creştin cu matale şi nu ţi-am dărâmat coşmelia aia de-i spui biserică? Acum stau şi pătimesc cu poprirea pe conturi, de n-am bani nici de pixuri în primărie.

Lăsaţi cele lumeşti, gândiţi-vă că plata voastră va fi înzecită în ceruri.
Nu, zău? Şi să le spun la asistaţii social din comună să treacă pe la casieria Sfântului Petru ca să le plătească alocaţia? Eu zic să faci bine şi să nu mai zideşti aşezământul ăla. La urma urmei, eşti răspopit, deci ai ieşit din sistem, ca să zic aşa. La ce-ţi trebuie biserică particulară?

Dar nu-mi fac biserică, ci un fel de club. Ne strângem acolo câţiva inşi, discutăm una, alta, mai bem o agheazmă cu gheaţă.
Păi, dacă e aşa, o să-ţi pun taxă pe activitate de alimentaţie publică şi-mi scot banii de amendă.

Nu aveţi cum, pentru că tot ceea ce facem acolo e fără niciun interes financiar. Noi doar vrem să ne avem ca fraţii, mă înţelegeţi? Şi apoi, toată băutura e din partea casei. Puteţi veni şi dumneavoastră, vă mai uşuraţi ficatul şi sufletul.
Stai liniştit, nu mă prinzi matale cu prozelitisme din astea. Au încercat şi alţii, mai şmecheri, dar măcar aveau oferte serioase, cu multe zerouri sfinţite. Însă trebuie să înţelegi că voi încerca să recuperez de la matale toţi banii pe care i-am dat aiurea pe amenda asta.

Uite, pentru că te văd foarte aprins, îţi dau acum o sută de lei. De la mine mai puţin, de la Domnul mai mult.
Domnul ăsta unde lucrează? Are vreo adresă, un număr de contact?

Dom’ primar, cere şi ţi se va da. Aşa că fă o cerere pe care s-o laşi la mine şi îţi promit că totul se va rezolva.
Aha, bun, văd că eşti om de înţeles. Şi, spune-mi, cam pe când voi primi răspuns la cerere?

Păi, ca să avansez un termen rezonabil… la Sfântul Aşteaptă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *