Cine spune că ducem lipsă de doctori, se înşală. E plină România de Doctori Honoris Causa, iar Iaşul nu face excepţie. Este şi cazul distinsei mezzo-soprane Viorica Cortez, proaspăt unsă de Universitatea de Arte George Enescu cu mult râvnitul titlu onorific. Înainte de a intra în Aula ce a găzduit ceremonia, rectorul UAGE, Atena Simionescu, a purtat un dialog amical cu Viorica Cortez, aşa, ca fetele cu noroc în artă.

Viorica Cortez: Vai, tu, Atena, ce emoţii am. Am urcat zeci de ani pe scenă, dar acum, când trebuie să devin doctoriţă, parcă mi se înmoaie picioarele.
Atena Simionescu: Ei, nu o lua chiar aşa, că doar nu te facem neurochirurg. E doar un titlu de doctor în muzică, ceva de genul ăsta.

Nu, dar chiar îmi place ideea asta, de a fi doctor. Uneori, chiar regret că n-am făcut medicina. L-aş fi vindecat de surzenie pe Beethoven, de pildă. I-aş fi cântat fix în ureche o arie din Aida, de i s-ar fi desfundat timpanele în două note şi trei diezuri.
Ah, mereu ambiţioasă şi aproape de oameni, aşa cum te ştiu dintotdeauna, dragă Viorica. Poţi fi la fel de samariteană şi cu spectatorii noştri de la Opera din Iaşi. Crede-mă, şi acolo avem mulţi pacienţi care au nevoie de o cură cu Dama cu camelii sau Boema.

Atena dragă, mi s-a cam făcut foame de când tot aştept să înceapă festivitatea asta. N-aveţi ceva prin preajma Universităţii, să mă duc să-mi cumpăr ceva de ronţăit?
Măi, nu ştiu dacă mai ai timp să te duci până afară. Dar vezi în sala de repetiţii, poate găseşti nişte cornuri englezeşti proaspete.

Mne, lasă că mănânc după ce terminăm treaba asta cu decoraţia. Vreau să fiu cât mai în formă la ceremonie. Ce zici, să le interpetez oamenilor ceva, o atenţie, un cadou muzical din partea mea?
Aşa ar fi frumos, să încânţi audienţa cu măsura talentului tău desăvârşit.

Vai, eşti o dulce, Atena. Eşti atât de fină şi drăguţă, cum reuşeşti să te impui ca rector într-o universitate cu atâţia artişti orgolioşi?
Adevărul e că nu mi-e deloc uşor. Când intru la secţia de sculptură, trebuie să am mereu o cască de protecţie pe cap, să nu mă trezesc c-un braţ de Afrodită peste ceafă. La clasele de interpretare instrumentală sunt mereu atentă să nu mi se tragă clapa de pian, iar la secţia de grafică intru într-un combinezon special, că ăia o pun imediat de un paint ball când mă văd.

Lasă, că după ce-mi dai titlul ăsta de doctor, vin cu tine să facem puţină ordine. Le bag pe urechi o esenţă de Nabucco combinat cu Oedip de-o să stea o lună cu comprese de gheaţă pe frunte, aşa, să nu le mai trebuiască miştouri cu doamna rector!