„Mândria” nedescoperită a Iaşului: Deputaţii

“Bârfa de Iaşi” continuă să prezinte câteva din momentele în care ai noştri bravi parlamentari au aprins focuri de paie şi le-au stins cu baloane de săpun pe parcursul celor aproape 1.000 de zile de când s-au cocoţat în Legislativ. În acest număr, Opoziţia deputăţească.

“Fenechiu se crede în politică la fel ca atunci când vindea casete porno”

Relu-Fenechiu

Relu Fenechiu

Relu Fenechiu (PNL): De liberal a auzit şi badea Ion din Cioca-Boca, după ce au fost numiţi câţiva penelişti ieşeni în Guvern. Tanti Maria şi-a ciulit urechile când fenechiotul s-a făcut ctitor de biserică pe bani publici, în cartierul lui de vile din Bucium. Fiul celor doi a prins ştirea cu Fenechiu când liberalul a fost exmatriculat de la Universitatea “Al.I.Cuza”, în condiţiile în care fata aflase deja de el după ce s-a operat de deviaţie de sept. În restul timpului, când nu promitea autostrăzi sau aeroporturi, Fenechiu intra în dialog intelectual cu primarul Iaşului.

Gheorghe Nichita e ca un ţigan care cere de pomană toată săptămâna şi te înjură că nu-i dai şi sâmbăta“, afirma Fenechiu în 2009.

Nichita nu s-a lăsat mai prejos: “Domnul Fenechiu se crede acum în politică la fel ca atunci când vindea ţigări, blugi şi casete porno în campus“.

Parlamentarul-migrator

Tudor Ciuhodaru

Tudor Ciuhodaru

Tudor Ciuhodaru (PC). Cel mai atipic parlamentar de Iaşi s-a dovedit a fi cel mai tipicar – a migrat în timp record prin vreo trei partide. A intrat sprijinit de PSD, s-a dat independent, a fost soldat în UNPR, a cochetat cu PNL, a ajuns în PC, dar s-a pricopsit în alianţă cu PSD şi PNL. Ciuhodaru a reuşit şi o perfomanţă demnă de cei mai mari iluzionişti: când vota legi în Parlament, trata fracturi în unitatea de urgenţe. Fapta sa nu a fost, însă, apreciată de conducerea spitalului, iar Ciuho şi-a pierdut postul de reporter-medic al unităţii.

“Soluţia sănătoasă” a intrat în politică cu un singur deziderat – mutarea Spitalului “Sf.Ioan” în clădire nouă şi a obţinut desfiinţarea unităţii sanitare. În prezent, are gânduri de primărie, dar primăria nu are de el.

Dacă tăceai, ministru rămâneai

Cristi Adomniţei (PNL). A devenit faimos în întreaga ţară după ce a văzut prea multe stele pe flamura UE, dar apoi şi-a mişcat fizicul cu elicopterul MAI la propria-i nuntă. A pierdut postul de ministru după ce a avut inteligenţa de a critica o lege a doua zi după ce a votat-o populist în Parlament, recte majorarea salariilor profesorilor.

Am votat ca parlamentar, dar ca ministru nu pot fi de acord“, a spus Adomniţei la vremea respectivă. Pe tot parcursul actualului mandat, s-a mai remarcat şi prin lipsa de curaj în a destrăma mitul fenechian şi a fost atât de invidios pe Fenechiu încât i-a copiat şi o operaţie de deviaţie de sept.

Cei trei crai pesedişti

Neculai Răţoi, Vasile Mocanu şi Anghel Stanciu (PSD). Cei trei crai pesedişti au fost mai liniştiţi şi şi-au văzut de hangaralele (a se citi parale) lor. Răţoi a făcut pe “omul invizibil” şi, mulţumit de treaba bună din Parlament, “preşedintele Republicii Paşcani” vrea acum să revină şef peste păşcăneni. În afara de a controla tot ce înseamnă Târgul Mişto şi terenurile aferente, Vasile Mocanu mai duce negocieri pentru plecarea din PSD. Oferta guvernanţilor nu a fost pe măsura cererii, iar Mocanu a rămas un social-democrat loial. Stanciu s-a remarcat prin modificarea legii votului uninominal, act care a permis unor oameni gen Cristina Dobre (ex-PNL, PDL) să intre în Legislativ cu doar 1.000 de voturi. Bine, au existat şi cazuri în care doar câteva zeci de voturi au pus puterea de a face legi în mâna unor indivizi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *