„Nemuritorul“ Adrian Poeană

Baza nautica Ezareni

Există la cluburile din România – şi cum Iaşul face parte din această ţară… – meteahna ca o persoană să rămână conducător cu zecile de ani până se satură el.

Din această categorie de oameni, care s-au născut pentru a fi şefi, face parte şi Adrian Poeană. Acesta este din nou director al Clubului Sportiv Municipal Iaşi.

Destituit în urmă cu doi ani deoarece nu avea susţinere politică, Adrian Poeană a atacat în urmă cu un an în instanţă decizia şi a câştigat procesul cu Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport. În aceste condiţii, Poeană a fost repus în drepturi.

Adrian_Poeana

Adrian Poeana

Iniţial, Poeană fusese înlocuit cu Vasile Câtea, în urma unui troc între PSD şi PDL, însă, numai pentru câteva luni.

Şi Câtea a fost imediat schimbat cu un filo-pedelist, Nucu Antohi.

Să nu aveţi impresia că Poeană a putut fi îndepărtat total de la club. Nu, el şi-a continuat activitatea la CSM Iaşi, însă pe post de expert sportiv 1A.

Cine este Adrian Poeană?

Când spui Clubul Sportiv Municipal Iaşi, club înfiinţat în 1968, spui practic Adrian Poeană.

CSM Iaşi a fost condus aproape jumătate din perioada de când a apărut de către Adrian Poeană. Pentru câţiva ani, veşnicul şef a ocupat şi postul de director adjunct la Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, până în 1996, când PDSR-ul, al cărui susţinător era, a pierdut alegerile.

În 2009, Adrian Poeană a devenit vicepreşedinte al Federaţiei Române de Canotaj.

Nereguli la Baza Nautică Dorobanţ

De numele lui Adrian Poeană este legat un mare scandal care a avut loc în anul 2000, când Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport a solicitat Ministerului Tineretului şi Sportului preluarea bazei, însă Adrian Poeană s-a opus.

În cele din urmă, Poeană a acceptat să semneze procesul de predare-primire a bazei, numai la somaţiile ministrului.

Motivul refuzului era, se pare, legat de mai multe nereguli făcute la Baza Nautică.

În urma unui control efectuat de MTS, corpul financiar de control a găsit mai multe nereguli, însă suma imputată a fost de 12 milioane de lei, reprezentând 4 metri cubi de cherestea nejustificaţi…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *