Acest tânăr din Călăraşi a fost arestat pentru că ar fi plecat cu 5.000 de euro pe care i-a găsit în torpedoul unei maşini!

Un tânăr originar din Călăraşi a fost reţinut de către oamenii legii pentru 24 de ore, în această joi, fiind principalul suspect în cazul unui furt de 5.000 de euro din torpedoul unei maşini.

Anchetatorii spun că îl vor prezenta pe suspect instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de furt dintr-un autoturism. Conform poliţiştilor, la 23 ianuarie, oamenii legii au fost sesizaţi despre furtul unui portofel în care se aflau 5.000 de euro, bani proveniţi din vânzarea unui autoturism. Verificările efectuate de poliţişti au condus rapid la identificarea unui tânăr care ar fi săvârşit fapta, la 23 ianuarie, în jurul orei 03.00, când s-ar fi aflat în autoturismul victimei. Cercetările sunt continuate sub aspectul infracţiunii de furt calificat, cel în cauză fiind reţinut pentru 24 de ore de poliţişti şi depus în Centul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunere de arestare preventivă, notează ziarul Adevărul.

Sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *