Există drujbari și la județ. Doar că agramați…

Șoc și groază, stimați telespectatori, în mica, dar atât de vioaia comunitate ecologistă din dulcele târg al salcâmului japonez! Când speram și noi că „masacrul teilor”, „carnagiul de pe Ștefan cel Mare” sau „genocidul dendrologic” (cum l-a numit un activist aplecat spre procese și încă și mai plecat de acasă…) au luat sfârșit, iată că mama natură primește o nouă lovitură! De data aceasta, însă, spre dezamăgirea unor politicieni fără mandat, tineri fără ocupație și tonomate deontologice, atentatul la „plămânul verde” nu mai vine din partea iubitorilor de beton din Palatul Roznovanu, ci a adver…, pardon, a colegilor acestora din Consiliul Județean!

Există drujbari și la județ. Doar că agramați...Taman când ne pregăteam să trimitem la tipar ediția din această săptămână a Bârfei pentru a merge să ne bucurăm de umbra copacilor de pe Ștefan cel Mare, taman atunci ne-a căzut sub ochi un proiect de hotărâre care avea să fie analizat cu atenție, dezbătut cu celeritate și votat cu responsabilitate în ședința de joi a Consiliului Județean. Ei bine, proiectul prevede – dragi ecologiști, țineți-vă bine! – „tăierea arborilor cu vârsta biologică depășită și a celor ce au fost tăiat coronamentul” de pe marginea unor drumuri de prin Belcești, Ceplenița și Coarnele Caprei.

A plâns inima în noi, dragi cititori, la citirea materialului! Dar nu atât de mila zecilor, sutelor, miilor de copaci cu „vârsta biologică depășită” – bine că nu a fost vorba și de cei cu „vârsta psihologică depășită”, că știți că există diferențe… – care aveau să fie executați prin voia aleșilor județeni. Inima ne-a fost străpunsă de pironul ororii lingvistice conținute în chiar titlul proiectului: „(tăierea arborilor) a celor ce au fost tăiat coronamentul”! Oare nu există prin ditai Casa Pătrată niciun specialist care să scrie, în românește, „tăierea arborilor al căror coronament a fost tăiat”? Ce limbă e asta? Drujbara veche de Cornele Caprei?

În rest, așteptăm cu interes reacțiile activului grup „Iașul iubește teii”, cu atât mai mult cu cât suntem curioși dacă „Iașul” se referă doar la municipiu sau la întregul județ…

Copac Shakur

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *