Oprea ține cu ursul! Se dă a fi în opoziţie, dar votează cu pesediştii

Că liberalii sunt şefi atunci când vine vorba de ipocrizie nu trebuie să o mai dovedească nimeni. Au demonstrat-o ei înşişi în atâtea rânduri, că ar putea scoate şi o carte pe tema asta. Ultima dovadă în acest sens ne este oferită de deputatul Dumitru Oprea, care a votat cot la cot cu pesediştii pe legea salarizării unitare, după ce, luni de-a rândul, colegii lui de partid au condamnat intenţia Guvernului de a mări salariile pentru dascăli şi medici.

Acuma, nici nu mai contează motivele. Că a vrut să le arate colegilor ce poate, că se consideră reprezentant al mediului academic, în calitate de fost rector la „Cuza”, are mai puţină importanţă. Cert este că, dacă tot se dau de ceasul morţii ca vajnici luptători în opoziţie, liberalii ar putea s-o lase mai uşor cu ipocrizia. Adică să spună pe şleau ce au de zis şi să voteze ca atare. Dacă nu, măcar să nu ne mai polueze fonic prin conferinţele de presă şi declaraţiile parlamentare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *