Ce bine să fii bogat!Vezi ce condiții are spitalul din Londra în care este internat Gigi Becali

Gigi Becali aşteaptă rezultatele analizelor pentru a fi operat la coloană într-o clinică de lux din Marea Britanie, unde condiţiile de cazare pentru pacienţi sunt cu mult peste medie. Becali este internat într-o clinică renumită din Londra, de fapt un adevărat centru de recuperare, cu bazine de înot, săli de fitness, săli de operaţii ultratehnologizate şi condiţii aproape SF în rezerva pacientului. Toate au însă un preţ care nu este accesibil omului de rând!

Gigi Becali suferă de o afecţiune serioasă a coloanei vertebrale, în zona cervicală, iar intervenţia chirurgicală este ultima soluţie. Gigi Becali s-a internat de câteva zile într-o clinică de lux din Marea Britanie, dar medicii nu îl pot opera până nu primesc rezultatele analizelor la care a fost supus patronul steliştilor. Pe lângă clasicele analize de sânge, Becali a făcut luni un examen RMN, dar cum acesta a fost efectuat într-un spital de stat din Londra, rezultatele nu au venit până miercuri, arată surse din interiorul clinicii, în exclusivitate pentru CANCAN.ro! Imediat ce acesta va fi ataşat la dosarul pacientului, chirurgii de elită ai clinicii îl vor programa pentru intervenţia chirurgicală destul de sensibilă, care are o perioadă de recuperare iniţială de două săptămâni, dacă totul va merge bine!

centru14Din acest punct de vedere, Gigi Becali a făcut o alegere excelentă, datorită condiţiilor de cinci stele ale instituţiei private. Aşa cum se poate vedea în imaginile CANCAN.ro, începând de la sălile de operaţie, dotate cu tehnologie medicală de ultimă oră, microscoape performante pentru intervenţiile neurologice, cum este cazul la Gigi Becali, şi plasme pe care se pot vedea cu maximă claritate toate detaliile de care au nevoie medicii, până la mobilierul din camera pacientului.

centru10Totul este automatizat, începând cu patul, scaunul cu rotile, cadrul şi absolut toate accesoriile de care va avea nevoie finanţatorul FCSB în primele zile după operaţie, când va primi permisiunea medicilor să se mişte. Până atunci, Becali îşi petrece timpul în cameră rugându-se, cu mătăniile pe mână şi ascultând muzică religioasă, pentru care a solicitat permisiunea medicilor, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi pacienţi. Ulterior intervenţiei chirurgicale, recuperarea va continua apoi cu ajutorul specialiştilor fizioterapeuţi în piscine imense şi săli de kinetoterapie, dotate şi ele cu aparate de ultimă generaţie! Becali este însoţit de unul dintre oamenii săi de încredere (care nu este Luţu!) şi are grijă ca milionarului să nu-i lipsească nimic. Luminiţa, soţia lui, şi fiicele sale nu au reuşit încă să-l viziteze, dar cel mai probabil vor fi lângă el în weekend!

centru4Preţul plătit de Becali pentru toate aceste îngrijiri nu este însă unul mic, chiar dacă nu îi afectează buzunarul, însă cu siguranţă nu este accesibil unui român obişnuit. Administraţia centrului medical a estimat, în funcţie de complexitatea intervenţiei şi zilele ulterioare de cazare şi recuperare, un cost total cuprins între 30.000 şi 45.000 de euro, preţul stabilindu-se la final. Becali a plătit la fel ca oricare pacient suma maximă, 45.000 de euro în contul spitalului, urmând ca la final să-i fie restituită diferenţa, dacă este cazul!

SURSA:cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *