Armata sexy cucereşte lumea

Motivul de-a dreptul senzaţional pentru care România poate învinge în orice răzbel

• un Top 20 alcătuit de un grup de jurnalişti britanici a scos România pe primul loc al celor mai sexoase, mai dotate şi mai tunate femei soldat din lume

L-am urmărit cu atenţie pe preşedintele Traian Băsescu mai acu vreo două seri, aşteptând să facă unele dezvăluiri pe care noi, bârfitorii, mărturisim că le aşteptam de multă vreme. Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu sunt la curent cu ştirile cu adevărat importante, vă informăm noi că la Cotroceni, sub braţul de fier al marinerului, s-a reunit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, acela unde, după cum aţi intuit, s-au dezbătut probleme arzătoare pentru ţară. S-a vorbit aicea de chestiunea scutului american antirachetă, a neproliferării armelor nucleare şi de exterminare în masă ori chiar subiecte mai umane, cum ar fi crizele de nervi şi revoluţiile din Africa, Middle East ori mai aproape, la vecinii turci, bulgari ori transnistreni. Unde mai pui că, taman în aceeaşi zi, la Cotroceni a fost prezent în misiune oficială de spionaj chiar un oficial rusalău, venit să vadă ce se mai întâmplă prin lacul rusesc botezat pe nedrept de români ca Marea Neagră.

Armata sexy cucereşte lumeaNimic despre dotări extra

De un singur lucru nu s-a vorbit însă, în Ceseate-ul lui Băse. Despre planul de înzestrare a armatei pentru 2013-2022, că acum nu se mai fac planuri cincinale, ca pe vremea împuşcatului, că de alea râdea toată lumea. Să nu credeţi însă că ne referim aici la revigorarea industriei de apărare ori de privatizarea unor firme aeronautice, aşa cum s-a trecut iniţial pe ordinea de zi. Problema este una cu mult mai arzătoare şi, ca atare, închisă în chesoanele din oţel, în sertarele cu documente „Top Secret”. Ceva-ceva am reuşit să aflăm însă din presa internaţională, nu asta vândută, a mogulilor de pe la noi. Cică armata română, aşa cu TAB-urile ei prăfuite şi cu uniforme reşapate, este, totuşi, deţinătoarea unei arme secrete pentru care se dau acum în vânt toate marile puteri militare ale lumii, de la America lui Obama, până la China şi Pakistan. Pentru cine nu a aflat încă, România este pe primul loc în topul – atenţie mare! – al celor mai sexy femei soldat din lume! A ieşit învingătoare până şi în faţa armatei de amazoane mercenare a obsedatului dictator al republicii Wadiya, imaginată pe scheletul gărzii personale a împuşcatului Gaddafi de „dictatorul” Sacha Baron Cohen. Abia pe urmă aflăm noi că vin marile puteri ale lumii precum Rusia, SUA ori Marea Britanie.

S-a mărit armata? Doamne-ajută!

Şi să nu credeţi dumneavoastră că asta e vreo invenţie de-a bârfitorilor, care, la vremurile lor, au făcut şi ei armata şi nu îşi imaginau cum o asemenea ierarhie internaţională ar fi posibilă. S-au dus timpurile în care râcanii plecau beţi flenduri cu valiza de lemn, îmbarcaţi cu arcanul în trenul de Sighetu Marmaţiei, unde arar ajungeai să vezi un soldat mai spălat şi pe care să stea uniforma ca lumea, decât vreo femeie. Iar când AMR-ul era aproape de final, mai derulai de la capăt caseta cu Albatros, gândind la munţii de pâne neagră şi la tonele de cartofi curăţate în lunile de serviciu la popotă: „Nu ştiu ce s-a întâmplat, s-a mărit armata…”. Ajunge însă cu nostalgia. Vremurile s-au schimbat, iar România nu putea să steie în loc. Aşa că, dacă îşi imagina cineva că armata e un loc interzis femeilor, s-a înşelat amarnic. Pasul de defilare nu mai este aşa o corvoadă atunci când colegul de pluton este o blondă de 1,80. Parcă şi ordinele le execuţi mai cu plăcere, dacă ele sunt dictate de un sergent major femeie, îmbrăcat într-o uniformă kaki, gata-gata să-i pleznească pe buci. Nici nu-i de mirare că trimişii divorţatului Putin vin tot mai des în misiuni de spionaj prin CSAT-ul cel românesc, să afle în ce stă secretul de neînvins al armiei vecinilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Cuuulcat! Executaaaarea! Am înţeles, să trăiţi! (Army of Lovers)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *