A făcut Patricia Kaas prima cucerire bahluiană? Sau invers?

Cu o nerăbdare insuportabilă și cu emoție irepresibilă am așteptat sosirea în dulcele târg a uneia dintre cele mai cunoscute interprete în dulcea limbă franceză, Patricia Kaas. Amintirea acelui „Mademoiselle chante le blues” care ne-a inspirat, în anii ’90, multe din cele mai fierbinți nopți ale adolescenței ne-a dat puterea de a ne înfrânge timiditatea și teama de represalii, care, altfel, ne-ar fi ținut departea de vizita făcută de artistă, marți după-amiază, la Palatul Roznovanu. Deghizați, mai întâi, în salcâmi japonezi, iar apoi în purtători de reportofon, am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a avea șansa de a trăi câteva minute magice în apropierea blondei cântărețe. Întâlnirea nu ne-a dezamăgit!

A făcut Patricia Kaas prima cucerire bahluiană? Sau invers?Fascinante, de la prima vedere, ținuta și prezența artistei: pantaloni flaușați, din imitație de față de masă din plastic, din celebra colecție „Totul la 38 de mii”, cu două maiouri asortate cu cămașa de noapte a vecinei de la etajul III, cu niște papuci cu toc al căror aspect nu trăda prețul apropiat de PIB-ul județului Vaslui. În general, un aspect chic-neîngrijit, cam boțit și răvășit, purtător, pesemne, al urmelor petrecerii cu lăutari pe care artista și alaiul aferent au avut-o, luni noaptea, la complexul „Bellaria” din Bucium. Acuma, dacă vedeta s-a gândit că asta ar fi o ținută potrivită pentru o vizită la o primărie, fie ea și dintr-un oraș dintr-o colonie de la marginea Europei, e problema ei; știți cum sunt starurile, mai excentrice, și, în plus, gusturile nu se discută nici măcar în limba franceză.

Dar, spre surpriza noastră, vedeta vizitei distinsei dizeuze la Palatul Roznovanu nu a fost artista, nici primarul și nici măcar șeful de la ABplus, charismaticul Florin Mindirigiu, ci… cățeaua bichon a cântăreței, un mini-patruped flocos și răzgâiat pe nume Tequilla care s-a plimbat prin Primărie ca la el acasă. Fără să-i pese de statutul de monument istoric al clădiri sau de morga culturală a unui eveniment de nivelul unui Festival Internațional de Educație, flocoșenia lătrăreață a luat la mirosit și, probabil, la marcat tot sediul primăriei, de la holuri și biroul primarului până la Sala Mare în care curioșii și bine documentații ziariști fuseseră invitați să o despoaie pe artistă de toate secretele artistice. De dragul cântăreței, poate că n-ar fi lipsit de prudență, totuși, ca pufoșenia să fie strunită ceva mai din scurt; nu de alta, dar s-ar putea ca maidanezii locali, hăituiți și înrăiți de hingherii de la Salubris, să nu dea dovadă de aceeași înțelegere ca angajații Primăriei și, uite așa, să fim târâți într-un scandal diplomatic cu poporul francez vecin și prieten…

Deși, în ceea ce ne privește, înțelegem franceza mai bine decât vorbește Vanghelie româna, n-am putut să nu auzim cârtelile unor ziariști – dar nu numai ale acestora – legate de traducerea execrabilă. Acuma, ce să zicem, la un oraș francofon, cu fițe și ștaif de capitală culturală, cu ditai Facultatea de Litere și Institut Francez, ne-am fi gândit că nu-i chiar un capăt de țară să găsești un interpret decent care să o ajute pe cântăreață să coabiteze eficient și elegant cu gazdele bahluiene. Dacă nu s-a găsit, însă, e încă un lucru pentru care trebuie să mulțumim organizatorilor de la ABplus, care, din motive obscure, dar, cu siguranță, bine întemeiate economic, au decis să apeleze la serviciile unei angajate de la o firmă de turism, Icar Tours pe numele ei, deși chiar și prin Primărie sunt câțiva angajați care s-ar fi descurcat infinit mai bine…

Dincolo de toate aceste incidente pe care le-am putea expedia drept detalii, nu putem să nu remarcăm simpatia intensă și spontană născută între artistă și edilul-șef, simpatie pe care pozele o surprind sugestiv, fără însă a-i trăda adevăratele dimensiuni și perspective. Nu vrem să devenim într-atât de lubrici și triviali încât să bănuim că primarul ar fi îndrăgostit nu numai de muzica franceză, ci și de interpreții săi, după cum nu vrem să ne amintim de aventurile amoroase, cu final tragicomic, ale vocalistei cu alți exponenți ai sexului tare mioritic… Ce să faci, știți cum se zice, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place. Poți să o acuzi, atunci, pe Patricia Kaas că-i place primarul nostru?!

Patricia Cash

P.S. Poate revenim și cu ceva bârfe, curiozități și șopârle de la concertul de miercuri seara, dar asta numai dacă reușim să ne infiltrăm și să scăpăm nebătuți de Poliția Locală și de zbirii tocmiți de ABplus…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *