”The Wall” la București. Lecția lui Roger Waters pentru români

Muzicianul britanic Roger Waters a spus o poveste despre totalitarism şi libertate, miercuri seară, într-un show care a durat două ore şi jumătate, în faţa Palatului Parlamentului din Capitală, la eveniment fiind prezenţi peste 50.000 de spectatori. Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, a adus la Bucureşti celebrul „The Wall”, unul dintre cele mai spectaculoase show-uri muzicale din istorie, bazat pe interpretarea integrală a pieselor incluse în albumul omonim, un adevărat simbol al libertăţii pentru generaţii întregi de fani din întreaga lume.Roger_Waters_Bucuresti_2

Show-ul veteranului rocker Roger Waters a început spectaculos, cu perdele de artificii şi un avion care s-a „prăbuşit” pe scenă. De altfel, la începutul show-ului, scena era descoperită parţial, putând fi văzută printr-un zid enorm, construit special pentru acest spectacol.

Conceput la „milimetru”, spectacolul a fost împărţit în două acte. În prima parte, în timpul pieselor a fost completat zidul uriaş, pe care erau proiectate imagini alb-negru şi 3D, pentru ca, în a doua parte, acest zid să fie distrus.

Publicul de la Bucureşti a făcut cunoştinţă cu personaje uriaşe, gonflabile, precum „profesorul terorist”, care apare în piesa „Another brick in the wall”, sau, spre final, un porc mistreţ uriaş, care avea tatuate pe el simboluri precum secera şi ciocanul, zvastica, dar şi logouri ale unor mari corporaţii.

Spectacolul a beneficiat de prezenţa unui cor de copii români, selectaţi special de echipa lui Roger Waters, pentru a-l acompania pe rocker la piesa „Another brick in the wall”, alături de uriaşul „profesor” gonflabil. Roger_Waters_Bucuresti_1Celebra piesă este unul dintre cele mai aşteptate momente din show-urile „The Wall”, aceasta fiind cu atât mai specială cu cât Roger Waters o interpretează de fiecare dată alături de copii din ţara gazdă, iar România nu a făcut excepţie.

Waters „şi-a făcut temele” pentru concert, susţinând un mic discurs în limba română. „Bună seara! Bine aţi venit. Sunt foarte fericit că mă aflu aici”, a spus Waters, înainte să le mulţumească copiilor români din cor pentru prestaţia lor pe scenă.

În pauza dintre cele două părţi ale spectacolului, care a durat circa 15 minute, Waters a făcut un gest care a devenit un fel de tradiţie pentru show-urile lui. El s-a întâlnit în culise cu câţiva militari români rămaşi invalizi în urma participării lor la misiuni în Irak şi Afganistan. Artistul a dorit astfel să le mulţumească acestora pentru sacrificiul lor în operaţiunile de menţinere a păcii desfăşurate în aceste zone afectate de conflicte.

Citește articolul complet și vezi o galerie foto în Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *