Care este gustarea preferată a ieșeanului? Evident, shaorma de dinaintea micului dejun! Aceasta este și concluzia de succes la care au ajuns cei de la Mamma Mia. Localul de la parterul Casei Modei, deschis, mai nou, non stop, are cel mai mare aflux de clienți în toiul nopții, în clipele de dinaintea celui de-al doilea cântat al cocoșilor, cam atunci când se închid cluburile din zona Cub.
După o noapte de beție, merge o pizza… la felie
Pizza, paste și, evident, shaorma sunt felurile de mâncare principale solicitate de cei care până pe la 4–5 dimineață și-au lăsat o bună parte din indemnizații, salarii sau alocații în Underground, în Tavernă sau La Bază. Cu genunchii moi, pupilele dilatate și zâmbete semi-conștiente pe față, respectivii clienți umplu localul mai ceva ca autoservirile de pe Litoral într-o zi de plajă.
Probabil că personalul de la Mamma Mia își cunoaște deja clienții și chelnerii știu, după cine intră pe ușă, ce tip de shaorma să pregătească, întrucât rare sunt cazurile de clienți coerenți la ore atât de matinale.
Cu toate acestea, turele de noapte sunt cele mai căutate de chelnerii din local, fiindcă și bacșișurile sunt pe măsură. La ora 5 dimineața, după multe vodci și cu burta plină, oricine se simte mai darnic, nu-i așa?!
În rest, în timpul zilei, Mamma Mia e un local ca toate altele. Un pic mai plin, poate, dar asta pentru că bucătarul nu se zgârcește la preparatele de aici, iar clienții vin și revin de plăcere. Unde mai pui că au și promoții la cafea, iar între anumite ore, dacă ești cuminte, primești și o brioșă bonus!
Eau de… fast food
Marea „bilă neagră” a celor de aici este înghesuiala. Ai crede că la ce profit au ar trebui să fie în stare să mai mărească un pic localul. Ce-i drept, au mai deschis un spațiu suplimentar, la subsolul blocului Gulliver, dar cam trebuie să suferi acut de masochism ca să intri aici. Iarna-i extrem de cald, iar vara nu poți să respiri în localul cu tavan scund. Mirosul de mâncare iese din păr după două-trei spălări, iar din haine atunci când îți cumperi altele noi!
Mama Mea