Adina Buzatu l-a îmbrăcat pe Nicolas Cage luându-i măsurile din poze

Nu şi-a dezminţit renumele nici atunci când a venit vorba de starurile internaţionale care au pus piciorul pe pământ românesc. Stilista Adina Buzatu, renumită pentru că este responsabilă de lookul multor domni eleganţi de pe la noi, l-a îmbrăcat, în doi timpi şi trei mişcări, şi pe celebrul Nicolas Cage. Aflat din nou în România pentru filmările la producţia „The Dying of the Light”, la Castel Film, starul american a avut nevoie de o garderobă care să-i vină mănuşă personajului pe care îl interpretează. Drept urmare, Adina Buzatu a avut o misiune dificilă, întrucât nu l-a văzut pe Nicolas Cage faţă în faţă înainte de a-i pregăti ţinutele, ghidându-se după fotografii şi după detaliile Oanei Păunescu, cea care i-a propus stilistei această colaborare.

În ciuda acestor inconveniente, Adina a conceput outfituri care i s-au potrivit perfect starului. „Nu l-am văzut înainte, dar toate informaţiile primite de la Oana Păunescu, un profesionist desăvârşit, m-au ajutat să îmi construiesc nişte repere. Sigur că m-a ajutat şi aspectul lui fizic (e un bărbat înalt, bine făcut, lat în umeri), ceea ce m-a determinat să mă îndrept spre brandurile nordice, care sunt adecvate bărbaţilor cu o astfel de constituţie impozantă. Pentru cămăşi am optat pentru brandul suedez Eton, mai ales că ştiam că mai purtase şi Sand (brand danez) pentru costume. Pantofii aleşi au fost italieneşti (Ortigni), pe care i-a lăudat ca fiind foarte confortabili. Iar pentru o anumită parte din film, când personajul său îşi schimbă identitatea, am ales tot un brand italian, Royal Hem”, povesteşte Adina. Cunoscut drept o persoană destul de rigidă şi, totodată, conştient că timpul său este foarte preţios, actorul Nicolas Cage s-a declarat încântat de ţinutele realizate de stilistă, pe care le-a şi probat imediat. „Am avut o satisfacţie imensă când am văzut că i se potrivesc toate şi că este foarte încântat de ele. Deşi are o reputaţie de persoană dură şi exigentă, i s-a luminat faţa când a probat hainele şi mi-a mărturisit că îi plac mult. De altfel, a spus că, dacă va participa la vreun eveniment pe durata şederii lui în România, va veni să se îmbrace tot de la noi”, a declarat Adina Buzatu. Chiar dacă aparenţele îl recomandă drept uşor ursuz, Nicolas Cage este un tip cu mult umor. Când Adina şi actorul au făcut o poză împreună, tânara care le-a făcut fotografia nu reuşea să focalizeze din cauza emoţiei pentru că se afla în preajma starului american. Simpatic, Cage s-a întors către Adina, spunându-i: „Nu ştiu care e treaba cu tine, dar se pare că ai intimidat-o peste măsură pe domnişoara!”, a glumit el relaxat.

„Am fost foarte flatată de încrederea care mi s-a arătat, dar mai cu seamă sunt încântată de faptul că propunerea de a-i asigura ţinutele lui Nicolas Cage a venit, ca şi altele, la recomandarea unor clienţi vechi, care ne apreciează hainele”, ADINA BUZATU

(sursa: www.ziarulring.ro. Detalii, AICI)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *