Ana Maria – inimă de copil

Este frumoasă, tânără şi, foarte important, inteligentă!

Ana Maria Alexa este în prezent elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“ şi are o sensibilitate aparte în comparaţie cu mulţi tineri de vârsta sa.

Prietenii mei se pot baza întotdeauna pe mine, pe sprijinul meu, pe sfatul meu. Sunt foarte apropiată de familie şi îmi place să împart cu cei din jur  lucrurile frumoase şi bune pe care le simt. Consider că încă mai am acea inocenţă a copilăriei. Mă bucur pentru asta”, mărturiseşte Ana Maria.

Sportul se numără printre pasiunile sale, deoarece o ajută atât mental cât şi fizic:

Îmi place patinajul, simt că zbor. Îmi plac sporturile extreme şi oricând aş  fi dispusă să încerc. Sportul mă ajută să mă eliberez de energiile negative şi totodată mă menţin în formă“.

Călătoriile se află pe lista planurilor de viitor ale Anei Maria.

„Îmi doresc să fac multe călătorii, iar prima destinaţie pe listă va fi Dubai, pentru că are aer atât de exotic. Numai când mă gândesc la un safari în deşert, cu vehicule 4×4, îmi doresc şi mai mult să ajung acolo. Călătorii.. .călătorii… aventuri în sălbăticie şi… gândirea pozitivă!“, se confesează Ana Maria.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *