Angajaţii RATP, cei mai bucuroşi după alegerile de la Vatican

Numirea cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio ca succesor al Papei Benedict a fost întâmpinată cu satisfacţie de angajaţii regiei locale de transport public. Cei mai fericiţi s-au arată vatmanii  şi şoferii, ştiut fiind faptul că noul papă este un susţinător înfocat al transportului public. „Am auzit despre el că a renunţat la maşina de serviciu pentru a merge doar cu mijloacele de Angajaţii RATP, cei mai bucuroşi după alegerile de la Vaticantransport. Aşa trebuie să facă şi feţele bisericeşti din Iaşi”, susţine tanti Mărioara, vătmăniţă din mamă-n fiică. „Nu am dormit de fericire. Stau şi mă gândesc că dacă o fi să vină prin Iaşi, poate va urca în autobuzul meu. Vă daţi seama că voi avea ce povesti nepoţilor”, spune un şofer de pe traseul 43.

În schimb, entuziasmul etalat de conducătorii mijloacelor de transport nu este împărtăşit colegii controlori. „E clar că Francisc ăsta n-a făcut blatul în viaţa lui. Mi-e teamă să nu-i îndemne pe oameni să fie corecţi şi să-şi composteze biletele. Ne lasă şi fără pâine după ce am ajuns să uităm de amenzi pentru 3-4 ţigări”, susţine un zdrahon mare şi tuciuriu.

Alessandro Conti, mecanic pe Papamobil, corespond „Bârfa de Iaşi” la Vatican

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *