Armeanul, euroii şi moldovenii

Armeanul, euroii şi moldovenii•  Varujan Vosganian este favoritul alegerilor în colegiul 1 Senat, însă nu este exclus ca şi competitorul său, Gabriel Surdu, să se învârtă de un mandat în parlamentul  României • dacă fostul ministru este un personaj popular şi apreciat în zona localităţilor Răducăneni, Tomeşti şi Ţibăneşti, despre candidatul ARD se ştie că este unul dintre cei mai bogaţi ieşeni, cu o avere estimată la 12 milioane de euro

În cel mai mare colegiul din judeţ, sunt întrunite toate premisele unei curse electorale cu doi câştigători. Calcul hârtiei îl dă favorit pe candidatul USL, Varujan Vosganian, senatorul adoptat de ieşeni, unul dintre cei mai influenţi liberali ieşeni la nivel central. După 1996, armeanul nu a avut nici o problemă în a-şi surclasa rivalii în fiecare legislatură care a urmat, el candidând numai la Iaşi, cu toate că nu deţine în zona Moldovei nici măcar un petic de pământ. Este unul dintre puţinii politicieni care reuşeşte să atragă prin coerenţa discursului, logică şi eleganţă, fiind etichetat drept unul dintre seniorii PNL-ului, partid pe care l-a servit fără întrerupere după ce Uniunea Forţelor de Dreapta, al cărei fondator a fost, a fuzionat cu săgeata în 2003. Pe modelul „apără-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc singur”, cariera politică a înregistrat un singur impas. Se întâmpla acum şase ani, când trustul de presă condus de Dan Voiculescu a iniţiat o amplă campanie împotriva liberalului pe care l-a acuzat de colaborare cu fosta Securitate, demers care l-a văduvit pe Vosganian de un mandat de europarlamentar. Ulterior, el şi-a reabilitat imaginea, acţionând în judecată Trustul Intact.

Redistribuirea, singurul atu al lui Surdu

Dacă USL va câştiga lejer toate colegiile din judeţ (cu 51% din voturi), candidatul ARD, Gabriel Surdu, are toate şansele să devină senator de pe locul al doilea. Potrivit actualei legislaţii, la redistribuirea mandatelor, la un procent 15-20% înregistrat de ARD la nivel de judeţ, alianţei îi va fi atribuit un loc în Senat, iar acesta îi va fi alocat candidatului ARD cu cele mai multe voturi. Faptul că primul colegiu de Senat are cei mai mulţi alegători din judeţ îi sporeşte şansele lui Surdu să ajungă senator. În plus, la localele din vară, pe vot politic, PDL a avut de cel puţin două ori mai multe voturi în acest colegiu faţă de celelalte patru zone electorale pentru Senat din judeţ.

Liderul filialei PDL Iaşi este la prima tentativă de a ajunge senator, el ocupând până anul acesta doar funcţia de consilier local. Despre Surdu se spune că ar fi unul dintre cei mai ponderaţi pedelişti, opiniile sale costrastând vizibil cu radicalismul adoptat de alţi colegi precum Marius Spânu sau Dumitru Oprea. Este considerat unul dintre cei mai avuţi ieşeni, în topul milionarilor realizat de revista Forbes, averea lui Surdu fiind estimată la 11-12 milioane euro.

PP-DD vine cu un candidat mic, da mic de tot!

La alegerile din acest colegiu dăm peste un alt pedelist, plecat, între timp la PP-DD. De altfel, Ionel Agrigoroaie, fost consilier local, nu şi-a ascuns niciodată simpatia faţă de bună său amic, Gabriel Surdu, dar cu toate acestea acesta exclude varianta unui non-combat. Ceilalţi candidaţi sunt

Emil Moldovanu (PRM), Viorel Mihalache (PSDM) şi Andrei Pusok (UDMR), care nu vor conta în aceste alegeri. La alegerile locale din iunie 2012, pe vot politic, USL a obţinut 60,2% din voturi, PDL 21,13%, iar PPDD doar 8,06%. În acest colegiu, liberalii controlează 22 de primării, social-democraţii 15, iar democrat-liberalii doar cinci.

Hilarion Ciobanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *