La Iaşi, se pregăteşte ringul pentru un nou meci politic! În colţul din dreapta, cu şorţ portocaliu, Traiaaaaan Băsescu! În colţul din stânga, cu şorţ roşu si dungi galbene, Victooor Ponta!
Adversarii politici cei mai mediatizaţi, Preşedintele ţării şi liderul PSD, vin pe 24 ianuarie, la Iaşi, pe motiv că vor să sărbătorească Unirea Principatelor cu urmaşii unioniştilor de la 1859. Acesta este doar motivul oficial. Tot oficial, primarul Nichita pregăteşte terenul/ringul din Piaţa Unirii unde îşi aşteaptă colegii şi votanţii să asiste, chiar să participe la manifestările care, după cum se anunţă, vor fi mai mult politice decât în cinstea marelui eveniment istoric.
Conform programului prezentat de autorităţile locale, manifestările dedicate Zilei Unirii vor începe la ora 10.00, în Piaţa Unirii. Preşedintele României şi ceilalţi politicieni de la centru au inclus în program şi o repriză secundă, la Focşani, unde vor continua, în cazul în care nu se înregistrează vreun K.O., partida de la Iaşi.