Basil Puşcaşu, stăpânul absolut al CUG-ului

Basil Puşcaşu, stăpânul absolut al CUG-uluiFrăţia autobuzelor
• şoferii RATP şi cei ai Unistil bârfesc la greu despre posibila cedare a traseului 41 către operatorul bârlădean • posesor al licenţei de transport pe traseele 27 şi 44, Vasile Puşcaşu ar deţine astfel monopolul transportului pe zona Nicolina – Ciurea
Ieşenii din cel mai muncitoresc capăt al oraşului au parte de două veşti. Evident, una bună şi alta rea. Vestea bună ar fi că, în scurt timp, pot scăpa călătoriile în compania gospodinelor asudate, a milogilor, a manglitorilor de portofele şi celulare sau a rubedeniilor bulibaşei Stănescu, într-un cuvânt a faunei pe care în mod tradiţional o întâlnim în autobuzele RATP-ului de pe traseul 41. Vestea proastă constă în faptul că în locul MAZ-urilor luate în leasing de municipalitatea ieşeană, locuitorii CUG-ului vor fi nevoiţi să se deplaseze cu cazanele ruginite ale societăţii Unistil, competitorul local al regiei ieşene de transport public. Aidoma blaturilor din politica bahluiană, şefii RATP şi Unistil au pus la cale un târg prin care firma bârlădeană va prealua în concesiune traseul amintit, singurul care-i lipsea din palmares pentru a deveni stăpână absolută peste toate drumurile spre CUG. Mişcarea nu a fost încă oficializată, fiind nevoie de binecuvântarea aleşilor locali, însă prin garaje se bârfeşte la greu pe acest subiect.

Traseu rentabil dar şi pretenţios
În mod firesc, se pune întrebarea cine şi ce are de câştigat de pe urma preluării de către Unistil a traseului 41, unul considerat extrem de rentabil dat fiind fluxul mare de călători. Logic vorbind, cei de la RATP nu ar avea nici un motiv să concesioneze traseul, însă şefii regiei nu au ascuns niciodată problemele pe care le întâmpina zi de zi şi care, de altfel, îi determină pe ieşeni să înroşească liniile telefonice către dispeceratul din strada Silvestru nr. 5: aglomeraţie maximă, număr insuficient de unităţi de transport, defecţiuni zilnice cauzate de infrastructura rutieră, puzderie de călători frauduloşi… De partea cealaltă, patronul Unistil, Vasile Puşcaşu, deţine rezolvările tuturor problemelor atât timp cât are mai multe autobuze decât poate duce, iar în acestea nu urcă decât cei care au în buzunare minim doi lei. La acestea se adaugă faptul că şoferii săi sunt obişnuiţi să li dezmembreze autobuzul în mers, aşa că o defecţiune în plus nu mai contează.

Ţeapă pentru „ţepar”
Pe de altă parte, ceea ce ar părea la prima vedere o mega-afacere pentru Puşcaşu, s-ar putea transforma într-o ţeapă asemănătoare celei date de bârlădean ieşenilor, cărora le-a promis autobuze cu aer condiţionat, după care le-a oferit DAF-uri second hand cu geamuri larg deschise. În mod sigur anul viitor se va deschide şantierul vizând reabilitarea tronsonului Podu Roş – CUG, ceea ce înseamnă că maxim doi ani tramveiele vor circula din nou spre Nicolina. Or, revenirea transportului electric în peisaj ar determina migrarea pasagerilor dinspre autobuzele Unistil spre vagoanele RATP, pe considerente ce ţin de timpii de deplasare şi de condiţiile de călătorie.
Mihai Chiriţa

1 comentariu

Lasa comentariu

Dă-i un răspuns lui Valentina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *