În anul în care a organizat prima gală a operelor din România şi în care a reuşit să facă săli pline la Opera ieşeană, lui Beatrice Rancea continuă să i se pună beţe-n roate. Diverşi artişti de mâna a doua sau funcţionari nostalgici după băltirea de odinioară a instituţiei îi fabrică tot felul de scandaluri, gândindu-se că, cine ştie, o minciună repetată devine, la un moment dat, un adevăr. Deocamdată, performanţele manageriale ale lui Beatrice Rancea încântă publicul, lucrul cel mai important din relaţia artist – spectator. Aşadar, Beatrice Rancea păşeşte atentă pe scena Operei ieşene, mâncată pe alocuri de acarienii de serviciu.