Bebe Mihăescu, un parapsiholog plutind deasupra unui cuib de admiratoare. Caisul, fruct oprit

În acest ev aprins, al marilor conflicte locale, mondiale, ba chiar universale, cunoscutul apostol al revelaţiilor sexuale Bebe Mihăescu revine în piaţa publică, cu o nouă carte a apocalipsei erotice. “E vremea să faci dragoste-n cais”, ne îndeamnă gurul senzualităţii ieşene pre noi toţi, cei rătăciţi pe căile greşite ale patului conjugal. Stârniţi de ispita cu arome din livada cunoaşterii binelui şi răului sexual, am cercetat mai atent jurnalul lui Bebe, încercând să descoperim ce gândeşte cu adevărat un sexolog în aceste vremuri blegi.

– Ieri am participat la un simpozion foarte interesant organizat de femeile horticultoare din Scobinţi. Multe dintre participante erau intrigate de ce am ales tocmai caisul ca loc de manifestare a magicului act sexual. O doamnă mi-a mărturisit, de pildă, că ea are în livadă numai meri şi pruni şi, ca atare, se teme că, după ce soţul ei va afla că e vremea să facă dragoste în cais, va sări gardul la vecină, care cică are o caisată foarte dulce şi apetisantă. Tot doamna cu pricina m-a întrebat dacă, în caz că-l prinde pe bărbat gustând din florile de cais ale vecinei, l-ar putea altoi cu o creangă de alun peste fese. I-am răspuns că e mai bine să aşepte sezonul de tăieri în grădină şi, dacă situaţia o impune, poate purcede chiar la retezarea din rădăcină a nuieluşei jucăuşe a consortului.

– Încep să resimt stresul acestui sezon agitat. Valentine’s Day, Dragobete, 1 Martie, 8 Martie, totul e o nebunie, toată lumea vrea să fie cât mai romantică şi mai deşteaptă în îndeplinirea obligaţiilor intime. Telefonul îmi sună-n draci, diverşi doamne şi domni solicitându-mi sfaturile şi chiar consiliere la domiciliu. Degeaba încerc să-i lămuresc că nu sunt depanator al vieţii sexuale, că nu mă deplasez în dormitoare ca să verific arcurile patului conjugal. Chiar nu înţelege nimeni că eu sunt un doctor al sufletului sexual, nu al părţilor sale pământeşti? Că sunt un vestitor al orgasmului metafizic, şi nu fabricant de Viagra? Uff, grea meserie mi-am ales! Mai bine mă făceam vidanjor, măcar ştiam în ce mă bag.

– Mă întreabă lumea de ce nu mă duc consilier pe lângă personalităţile politice, precum era celebrul parapsiholog Aliodor al preşedintelui Băsescu. Am analizat problema şi am ajuns la concluzia că, din cine ştie ce exces de zel, aş putea declanşa un orgasm prezidenţial de o magnitudine similară cu energia degajată de o mie de cutremure în Vrancea. Deşi, dacă domnul preşedinte îmi va cere să o iau pas cu pas, s-ar putea să nu trecem de preludiu nici până la finalul mandatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *