Bodea zice că moare de grija noastră. Chirica îi răspunde că alegerile locale au fost anul trecut

Lupta pentru conducerea filialei municipale  a PNL pare că va fi una deosebit de dură .Altfel cum s-ar explica revenirea la viață a lui Marius Bodea după o perioadă atît de lungă de tăcere asurzitoare? Nu este zi în care liberalul să nu ceară ceva, să critice ceva sau, mai nou, să lanseze o petiție on-line. Calul de bătaie al subitului spirit civic al lui Bodea este administrația locală, mai precis primarul Mihai Chirica. Dacă s-ar fi apucat de critică după chiar primele zile ale mandatului lui Chirica am fi spus, măcar, ca Bodea este consecvent. Dar cînd știi că imediat după pierderea alegerilor locale s-a retras în munți și nu a arătat că îi pasă de cum merge Primăria, parcă bănuim că e altceva la mjloc. Așa că îi spunem că îl înțelegem că trebuie să se arate în fața electorilor liberali ca un luptător feroce pentru bunăstarea urbei noastre și îi promitem că nu îl vom mai băga în seamă pînă pe 21 aprilie decît dacă o comite urît de tot.

Partea simpatică a poveștii este că de manevrele aducătoare de imagine ale liberalului s-a prins și primarul Chirica . Într-un comunicat de presă redactat ca un răspuns la unele propuneri ale lui Bodea privind bugetul Iașului pe anul în curs, Chirica îi spune că a confundat campaniile.Cea pentru Primărie s-a încheiat anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *