Camelia Bogdănici ar mai vrea o dată! Ca prima dată!

Fosta candidată la Primărie Camelia Bogdănici mai-mai că ar mai încerca o dată marea cu degetul și în lupta care se anunță pentru 2020. Într-o intervenție pe un post local de televiziune, fostul deputat UNPR a spus că prin candidatura sa nu a vrut decât să demonstreze că și o femeie poate conduce Iașul. Mai mult, ca un bun medic oftalmolog ce se află, aceasta ne spune că prin ochii unei gospodine altfel se văd nevoile urbei și tindem să îi dăm dreptate.

Noi, ca bârfitori nemisogini ce ne aflăm, îi spunem doar că problemele Iașului sunt cam aceleași, numai că îi cam lipsesc… gospodarii. Cât despre procentele pe care le-ar avea distinsa doamnă Bogdănici sau alte domnițe de pension în cursa pentru Primărie, ele se văd de pe-acuma mici, mici, mici…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *