O inedită campanie de strângere de semnături împotriva defrişării celei mai cunoscute păduri de agrement din Iaşi a demarat în acest week-end în capitala Moldovei. Zeci de persoane din Iaşi dar şi din alte oraşe ale României, precum şi români din străinătate au semnat petiţia online pentru ca pădurea de la Ciric să nu fie defrişată de către municipalitate. Protestatarii nu sunt de acord cu proiectul Primăriei Iaşi de a defrişa 6 hectare din pădurea de la Ciric pentru a amenaja în loc terenuri de sport, plaje şi construcţii de agrement. Aceste lucrări fac parte din proiectul cu finanţare europeană contractat de edili şi, deşi se ia în calcul o replantare de arbori pe un alt deal din împrejurimile oraşului, iniţiatorii protestului spun că vor merge mai departe cu acţiunea lor. „Autorităţile trebuie să ţină cont şi de ceea ce dorim noi, ielenii. Trebuie să fie pentru cetăţeni nu pentru tot felul de compromisuri financiare cu firmele care deţin monopol. Suntem cu toţii actuali sau foşti ieşeni şi chiar dacă locuim în alte ţări acum, avem dreptul de a protesta. Nu suntem de acord cu despădurirea zonei Ciric, o oază de aer curat pe care o au ieşenii de zeci şi zeci de ani. Deja Primăria a distrus pădurea şi zona verde în jurul Palatului Culturii şi Iaşul arată a oraş prăfuit în care verdeaţa şi copacii nu mai au loc”, a precizat un iniţiator al petiţiei. Petiţia poate fi semnată la adresa: http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/stop_defrisarii_padurii_de_la_ciric_iasi-p52437047.html