Chestorul Ioan Scripniciuc, invitând amatorii de suspans să calce pragul Poliţiei

Ampla mobilizare patriotică privind manifestările ocazionate de Ziua Naţională a României a cuprins şi cadrele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi. Inspectoratul a organizat pe 30 noiembrie o Zi a Porţilor Deschise. La eveniment au participat numeroşi elevi de la Liceul „Garabet Ibrăileanu”, studenţi de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, dar şi mulţi alţi cetăţeni curioşi să vadă câte ceva din culisele muncii de poliţie. În urma acţiunii, şeful IPJ Iaşi, Ioan Scripniciuc, a primit câteva mesaje de felicitare din partea vizitatorilor.

– Nenea comandant de poliţie, mă numesc Ionel Vijelie, sunt elev în clasa a patra, rândul de la geam, şi vreau să vă spun că am fost foarte bucuros că am putut vedea cum arată biroul unui poliţist adevărat. Sunt un fan al filmului de mare aventură Pistruiatul şi visul meu era să văd în realitate cum arată bastonul poreclit Cristian de nenea comisar din film. Avem şi noi la clasă un fel de Cristian pe care dom’ învăţător îl ţine după tablă şi pe care-l scoate uneori din dispozitiv aplicând măsuri pe spinarea celor certaţi cu învăţatul pe de rost a materiilor de şcoală, în special pe Pandele Vasile, care a devenit astfel Pandele Vasile Cristian. Vă salut cu respect, Ionel Vijelie, jandarm în devenire.

– Dom’ şef, să trăiţi, mulţumesc lu’ cel de sus că am ajuns să ginesc şi eu cum arată sediul Poliţiei pe lumină de zi, că m-am săturat să-l văd doar în beznă, luminat doar de lampa de interogatoriu prin nori de fum de ţigară. Zău, am tresărit de mi-a sărit tatuajul de pe brand când mi-am văzut poza la tabloul urmăriţilor generali. Noroc c-am găsit o cariocă în buzunarul unui elev şi mi-am făcut rapid nişte mustăţi şi ochelari pe meclă. Aşa că, dacă-l vedeţi pe panou pe unul care seamănă cu Caragiale să ştiţi că nu sunt eu ăla. Hai liberare!

– Distinse domnule comandant, am profitat de atmosfera de sărbătoare care a cuprins naţiunea română şi am efectuat o vizită în sediul instituţiei reprezentative pentru statul de drept, recte Poliţia. Pentru mine, a fost un privilegiu să intru chiar pe uşa unei instituţii publice, de obicei pătrunzând pe căi mult mai ocolite în intimitatea unui astfel de spaţiu, mai ales prin amabilitatea anumitor funcţionari publici. Pe această cale, vreau să vă întreb dacă nu aveţi în vedere organizarea unor licitaţii pentru achiziţionarea de trenciuri tip Columbo pentru domnii inspectori sau de pipe tip Sherlock Holmes pentru specialiştii de la criminalistică. Garantez marfă de calitate, filieră verificată, exclus China.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *