Ciuhodaru propune screening apelând la screaming!

De când a migrat, politic vorbind, spre ceata oportuniştilor populari, doctorul Libelulă, jumate cap, jumate pendulă, nu mai prezintă interes pentru instituţiile media serioase. Ce-i drept, Bârladul, pe care nea caisă îl reprezintă în Parlament, nu-i oferă şansa de fi prezentat pe sticlă pe post de salvator al drogaţilor sau al alcoolicilor, asta când la UPU era suficientă „materie primă” iar felcerul nu mai era nevoit să apeleze la serviciile vreunei asistente, pe care să o deghizeze în babă constipată cu probleme biliare. Prin urmare, Tudorel face ce ştie el mai bine atunci când este evitat de toată lumea: se bagă singur în seamă. Ultima găselniţă este un aşa-zis program naţional de screening în şcoli, sau mai simplu spus asigurarea controlul medical gratuit Ciuhodaru propune screening apelând la screaming!pentru toţi elevii la începutul fiecărui an şcolar. Remarcăm faptul că aidoma altor proiecte enunţate, dar niciodată puse în practică, şi de această dată ciuhodărelul emite o părere fără a veni şi cu soluţii de finanţare. E de la sine înţeles că dacă ar fi existat bani prin ministerul lui Nicolăescu, se găseau destui specialişti care să trimită câţiva doctori care să-i caute de păduchi pe viitorii olimpici. Asta în cazul în care ar fi disponbili aceşti doctori, pentru că şi aici avem o problemă, deja cunoscută: plecarea lor în ţări unde salariul ţine seama de valoarea şi specializarea individului. Prin urmare, propunerea lui halat albastru o trecem la capitolul noi vorbe aruncate în vânt sau, dacă vreţi, la screaming-ul făcut de singurul parlamentar care reuşea să se afle simultan şi în acelaşi timp în trei locuri diferite: Parlament, spital şi studio de televiziune!

dr. Quinn

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *