CS Politehnica Iaşi a cadorisit ziariştii cu sticle de băutură

La fel ca în ultimii ani, CS Politehnica Iaşi, şi-a prezentat într-o conferinţă de presă mai puţin formală, rezultatele obţinute în anul 2010. Şi tot la fel ca în ultimii ani, directorul CS Politehnica Iaşi, Leonida Antohi, s-a lăudat că gruparea pe care o conduce se află pe primul loc în topul cluburilor studenţeşti din România în anul 2010, asta deşi mai sunt puţine cluburi de acest gen în ţară.

S-a trecut repede peste declaraţiile protocolare, în care s-a arătat cât de greu le-a fost sportivilor ieşeni fără banii de la Fundaţia Sportului Ieşean şi cu puţinii bănuţi primit de la Ministerul Tineretului şi Sportului, şi apoi s-a trecut la mâncat şi băut, lucru de-abia aşteptat de toţi cei prezenţi.

În final s-a ciocnit câte un pahar de plastic cu şampanie – că e criză – şi s-a lăsat cu „La Mulţi Ani-uri!“ şi „când ne-o fi mai greu, aşa să ne fie!“

Înainte de plecare, ziariştii au primit din partea conului Leonida şi câte o pungă cu câte o sticlă de Zaraza, o sticlă de vin şi ceva materiale promoţionale cu gruparea ieşeană.

Nici antrenorii şi nici sportivii nu au fost uitaţi, deblocarea conturilor Fundaţiei Sportului Ieşean fiind o adevărată mană cerească pentru aceştia, care vor primi până la sfârşitul anului aproximativ 120.000 de lei, pentru performanţele realizate în anul ce stă să se termine.

Binecuvântaţi de Sorin Iacoban

La conferinţa de presă a participat şi noul membru al Consiliului de Administraţie al CS Politehnica Iaşi, Sorin Iacoban, care nu a pierdut prilejul de a se lua de Simirad, „omul rău al sportului ieşean“, care nu vrea să dea bani pentru sport.

“Sper că reprezentanţii Consiliul Judeţean să ne lase măcar în pace, dacă tot nu vor să ne ajute. Noi vom încerca să păstrăm şi în anul viitor acelaşi nivel de finanţare. Trebuie să vede exact care sunt problemele la acele secţii unde mai mult se improvizează. Ne lipsesc antrenorii de valori şi nici sportivi tineri, care să spună ceva pentru viitor nu prea vin din urmă, astfel că o să cerem explicaţii cluburilor care formează juniori şi care primesc la rândul lor sprijinul Fundaţiei Sportului Ieşean“, a combătut reprezentantul PSD-ului în conducerea clubului ieşean.

Căminul T25, sursă de venituri

Marea dorinţă a conului Leonida (faţă cu reacţiunea) ar putea prinde viaţă în vara anului următor, după cum a spus chiar şeful Politehnicii, atunci când speră să fie finalizate lucrările la căminul T25.

„Vreau ca până în vară să finalizăm lucrările la căminul T25, acolo unde vor sta sportivii şi antrenorii noştri. Mai mult, acolo am putea caza unele dintre echipele care vin să joace la Iaşi, iar noi să beneficiem, la rândul nostru, de gratuitate la cazare atunci când mergem în unele deplasări“, a spus cu emoţii în glas conu Leonida, care nu a uitat şi de profitul care putea să iasă de pe urma acestui cămin: „În plus, această investiţie ne va ajuta să obţinem şi resurse proprii, prin închirierea unor camere“.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *