Cum a început frumoasa prietenie dintre Tarom şi aerohalta locală

Uneori ne mirăm cum de se brodesc niște lucruri de nu-ți vine-a crede. De exemplu, de când e șef la aerohaltă cine este, compania națională de zboruri a deschis de-a rute noi de parcă investitorii se calcă în picioare să ajungă la Iași, iar toți ieșenii ies la grătar sâmbăta la Londra sau la Roma. Interesant e că doar Tarom s-a băgat la curse externe, iar alte companii, mai va. De ce? Păi… un posibil răspuns probabil ar fi că dereftorul aerohaltei e și nițel membru în consiliul de șefi de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Bine, pus politic și încă nemătrășit, dar asta e altă discuție. Ce face Autoritatea aia? Păi, reglementează tot ce înseamnă zbor. De exemplu, dă certificate de operator aerian, fără care nu zbori nici de la etajul 1 la parter. Inclusiv pentru Tarom. Nu e șantaj, ci o aplicare la nivel înalt a legii lui Ohm din fizică. Ești om cu mine, sunt om cu tine. La schimb pentru câte o cursă externă la limita rentabilității, aerohalta noastră asigură monopolul și PR-ul. Da, și PR-ul, că n-o să auziți niciodată de la aeroport că Tarom își bate joc de călători, chiar dacă sunt pline forumurile de înjurături. Dimpotrivă. În caz de ceva, PR-ul aerohaltei devine PR și pentru Tarom și găsește oricâte scuze și explicații e nevoie.

Dom’ Pinocchio şi-a tras tanc de serviciu: Pur şi simplu nu ne putem abţine. Avem una mişto, o să v-o livrăm cu poze şi tot tacâmul săptămâna viitoare. Azi facem doar teasingul. Cică dom’ Pinocchio, de la regia de drumuri ca vai de ele din judeţ, şi-a tras o maşină benga. Ditamai tancul cu care să poa’ să meargă pe drumurile desfundate şi pline de gropi ale judeţului. El e singurul, din sutele de mii de ţărani din judeţ, care nu simte gropile de la înălţimea gipanului. Ei, hai, gata, v-ajunge. Săptămâna viitoare vă dăm povestea de-a fir a păr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *