Am ajuns s-o auzim şi pe asta, stimaţi cetitori de gazete! Cică după criza mondială, aia din PIB şi din burdihane, cea mai mare criză care s-o abătut asupra ieşenilor ar fi cea de… biserici. Da, aţi auzit bine! Spun capetele cele luminate şi purtătoare de sutană că pe coclaurile Iaşului ar fi „doar” 67 de biserici, vreo şapte mănăstiri, fără a mai pune la socoteală Mitropolia, aflată de vro 20 de ani sub schele şi licitaţiuni babane de restaurare. Toate acestea ar fi însă insuficiente, la sfertul de milion de ieşeni ortodocşi număraţi la ultimul recensământ, ăla care nu ne-a putut zice câţi votanţi suntem cu toţii, de l-a făcut pe Băselu preşedinte pe vecie. Dar asta e cu totul altă poveste. Ce ne facem cu criza de biserici însă, dragi ieşeni? Aceleaşi capete luminate mai susţin că ne-ar trebui un număr cam dublu faţă de câte egzistă azi, ca să fie lucrarea popii făcută ca la carte. Noi, enoriaşi cu frica lui Doamne-Doamne, mai-mai că nu-i mai înţelegem pe purtătorii cuvântului sfânt. Orice om cu scaun la cap, pragmatic şi întreprinzător, cum de altfel ştim că sunt şi oamenii Bisericii, ar socoti că una e să dai cu agheasma la 3-4 mii de suflete, să aduni de unul singur leuţul în buzunarul larg de popă, şi alta la jumătate pe-atât, împărţind caşcavalul cu vreun confrate într-ale duhovniciei. Dincolo de nevoi personale, poate o fi însă vreo strategie şi asta, cu construcţia de biserici. Problema este că prin târg nu prea mai e loc să ridici o tonetă, darămite vreo măgăoaie în care să aduni miile de suflete dintr-un cartier. Aşa că noi propunem o soluţie de compromis. Ia să dea onor Mitropolia o directivă, ca la fiecare bodegă de la parter de bloc să facem ş-un mic colţ de rugăcune, ca să nu mai plângă enoriaşu că n-are unde se-nchina, iară omu cu sutana că n-are unde face sfânta lucrare. Intră omul, merge la bar, cere una mică pentru el, iară bacşişu merge la cutia milei. Atunci să te ţii profit, şi de-o parte, şi de alta. Doamne-ajută! (Costăchel Sihastrul)