Daniel Buzdugan îşi face anticariat de poante

Daniel Buzdugan, vedeta de la Radio Zu, şi-a anunţat marele său proiect pentru anul 2015, deschiderea unui magazin de antichităţi unde vor fi comercializate bancuri, glume, anecdote provenind din cele mai vechi timpuri. „Deja am strâns câteva piese foarte rare, care sper să fie apreciate de cunoscători. De pildă, am o serie de bancuri atât de vechi, încât nici măcar prin metoda Carbon 14 nu am reuşit să aflu când au fost făcute. Mai am nişte glumiţe culese din Manuscrisele de la Marea Moartă, atât de prăfuite, încât le-am aspirat cu reactorul unui Boeing 747 pentru a le găsi poanta. Evident, nu vor lipsi glumele proaste, pe care le voi da gratis, ca din partea casei”, a declarat Daniel Buzdugan. Cunoscutul realizator ieşean a mai dezvăluit şi sloganul sub care îşi va desfăşura afacerea. „Nu am stat prea mult pe gânduri atunci când am ales un motto pentru această adevărată bibliotecă a umorului universal. Ei bine, cred că ceea ce mă reprezintă cel mai bine este expresia „Poanta bătrână cu animatorul tânăr face emisiunea bună”, a mărturisit Buzdugan, care a promis că va prezenta câteva mostre din magazinul său chiar în primul Matinal ZU din 2015.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *