Deplasare istovitoare a vicelui CJ în patria vinurilor din Basarabia

Cel mai patriot dintre vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Victor Chirilă, şi-a rupt două zile din încărcata sa agendă, pentru a face o excursie în patria vinoaselor basarabene, Cricova. Oficial, scopul vizitei tandemului Chirilă – Radu Iliescu (şeful Serviciului Administrativ şi Protocol din cadrul CJ Iaşi) este de a preda autorităţilor din Republica Moldova două busturi realizate la Iaşi, Deplasare istovitoare a vicelui CJ în patria vinurilor din Basarabiareprezentându-i pe Alexandru Ioan Cuza şi Dimitrie Cantemir, care vor completa suita celor 11 statui cu care primarul Valentin Guţan a împodobit Aleea Domnitorilor din urbea de peste Prut. Neoficial, însă, se aude că vicele Chirilă, renumit după ce şi-a scos biroul în stradă speriat de microfoanele lui Simirad, va participa la o degustare de vinuri pregătită special de gazde pentru domnia sa. Surse din interiorul fostei KGB susţin că pentru ceremonia de predare a busturilor au fost alocate 30 de minute, în vreme ce acţiunea din cramele Cricovei se va întinde pe durata a două zile, pentru ca oaspeţii ieşeni să nu plece mai nedocumentaţi decât au venit. Revenirea la Iaşi este programată pentru 29 martie, revenirea din beţie se va produce la începutul săptămânii viitoare, iar revenirea la serviciu va avea loc la mijlocul lunii aprilie.

E drept că doar cine n-a fost niciodată în delegație la frații noștri și-ar putea imagina că programul ar fi putut fi și altul.

Otonel Grasu, consumator de spirtoase şi presă scrisă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *