E complicat să fii șef la PSD, dar Vanghelie e și mai complicat…

Complicată e viața, dragi cititori, iar uneori e cu atât mai complicată cu cât, pe lângă complicațiile generate de ceilalți, complicații cu atât mai complicate cu cât și aceștia sunt mai complicați, pe deasupra ți-o mai complici și singur! De adevărul acestei maxime complicate, pe care noi o înțelegem la fel de puțin ca și dumnevoastră, ne-am convins prin week-end, când am citit despre cum al nostru europarlamentar Cătălin Ivan a decis să-și complice viața acceptând și preluând șefia PSD-iștilor din Sectorul 1 al Capitalei.

E complicat să fii șef la PSD, dar Vanghelie e și mai complicat...În condițiile în care s-a candidat de unul singur și beneficiază, încă, de prietenia și sprijinul lui Victor Ponta, n-a fost deloc complicat pentru Cătălin să devină șef peste social-democrații dintr-un Sector altfel dominat de liberalii rebelului Andrei Chiliman. Ceva mai complicat a fost, însă, discursul parțial laudativ, parțial insidios, dar în mod cert complicat, pe care a ținut să i-l dedice inconfundabilul primar de la Sectorul 5, Marian Vanghelie, și din care spicuim: „Sunt complicat şi vă rog să fiţi toţi complicaţi, dar să fim eficienţi, că, dacă suntem complicaţi şi nu suntem eficienţi, degeaba suntem complicaţi. Şi în aceste circumstanţe tot o să spun nişte gânduri ale mele, care mă preocupă şi mă preocupă şi mă preocupă şi mă tot preocupă, pentru că mă preocupă. (…) Mi-am dat seama şi am analizat acasă, vizavi de ce întâmplă în partid acum şi am ajuns la concluzia că instituţia Ion Iliescu avea mare dreptate şi sunt atent şi sunt atent şi sunt atent şi când nu-mi convine şi nu vreau să parcurg etapele pe care domnul preşedinte spune că trebuie să le parcurg. (…) Trebuie să stabilim câteva reguli, pentru că, din păcate, în toată politica românească, nu mai există reguli, asta e cea mai grea problemă. Într-o instituție trebuie să existe reguli, dacă nu există reguli, nu știi cine cumpără și cine vinde, nu știi nimic. (…) Tot îmi vin gândurile mai complicate în cap, pentru că aşa sunt construit, nu de altceva. (…) Cătălin avea dreptate. (…) Cătălin poate şi trebuie să câştige Primăria Sectorului 1”.

Complicat „discursul” primarului, nu?! Dar și mai creatoare de complicații ni se pare propunerea lui Vanghelie ca junele Cătălin să candideze la Primăria Sectorului 1, iar asta nu că europarlamentarul n-ar avea stofă sau față. Să renunți la Iași și la bătăliile locale (prietenii știu de ce…), să accepți bobârnacele și șuturile inerente unui purtător de cuvânt, să faci șpagatul între orgoliile de București – asta parcă mai merge; dar să-ți asumi, cu 3 ani și jumătate înainte, o bătălie pe teren advers, cu Chiliman – asta parcă e prea… complicat!

Cătălin Van Ghelie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *