Emil Brumaru, interesat de noile tehnici de racolare a muzelor poetice. Nocturna din turn

Pasionaţi fiind de artificii literare, am revenit pe pagina maestrului Emil Brumaru, gândindu-ne că, cine ştie, poate descoperim o schimbare majoră de stil şi încropim rapid un breaking news cultural. Desigur, nu s-a întâmplat aşa, poetul fiind frământat de aceleaşi dileme erotice care i-au creat faima. „Care este cel mai sexy personaj feminin din literatura română? Cîndva am crezut că e Adela lui Ibrăileanu, sau Indolenta lui Călinescu, sau Vorvoreanca lui Petru Dumitriu, sau Lelia lui Breban, sau acea fantasmatică rusoiacă a lui Gib Mihăiescu. Iată-mă, acum, convins că e fata de împărat, descoperită dormind destul de dezordonat, de picant aș zice, în patul ei de fecioară și… lăsată grea de voinicul ce-o vizitează nocturn în “ietacul tăinuit”… Niciodată n-am găsit o asemenea somnoroasă năucită de vise, apărată doar de-o pînză imensă de paianjen de pericolele delicioase ale dezvirginării…Fata de împărat din Călin (file de poveste) este, indiscutabil, cel mai sexy personaj feminin din literatura noastră”, conchide înflăcărat maestrul Brumaru pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *