Familia Slătinaru dă cu Jula în banii copiilor

Gheorghina-Slatinaru

Gheorghina Slatinaru

Caz incredibil într-o grădiniţă din Iaşi! Gheorghina Slătinaru, directoarea Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 24 din cartierul Mircea cel Bătrân, este acuzată de mai mulţi părinţi că sub paravanul unor spectacole organizate de ea, prin intermediul soţului, Ioan Corneliu Slătinaru, redactor la TVR Iaşi, îşi însuşeşte anumite sume de bani. Nu se cunoaşte dacă această practică este un fapt obişnuit de la instalarea acesteia de către PDL pe funcţia de directoare, cert este că, începând de anul trecut, plângerile au curs încontinuu iar directoarea Slătinaru nu a făcut nimic în a ascunde aceste practici penale. Mai mult, aceasta chiar a îndemnat părinţii să se adreseze cui doresc pentru că „ea rezolvă totul că are pile peste tot”.

Antecedente

Că această Gheorghina Slătinaru, fostă Popa, are spate prin unele instituţii din Iaşi, poate fi adevărat, ţinând cont de scandalurile repetate în care a fost prinsă şi din care a ieşit basma curată de fiecare dată, dar şi de atitudinea de patroană de grădiniţă pe care o abordează faţă de părinţii copiilor care sunt înscrişi la această grădiniţă. Neţinând cont de riscurile de contactare a unor boli la care sunt supuşi copii, aceasta a îngrămădit în grupele mici chiar şi 50 de copii, aceştia fiind nevoiţi să doarmă cu rândul sau câte doi în pat. Primele boli nu au întârziat să apară. În urmă cu câteva luni, în grădiniţă a fost înregistrat primul caz de scarlatină. Nu s-a luat nici o măsură pentru ca micuţul care a contactat boala să fie ţinut acasă şi, astfel, s-a ajuns la un număr de 30 de cazuri de scarlatină. Totul numai pentru ca bugetul grădiniţei să se îngroaşe. Igiena dar şi grija educatoarelor pentru copii lasă mult de dorit iar părinţii închid ochii pentru a nu le fi daţi copii afară. Masa care le este servită copiilor, pentru care părinţii plătesc 10 lei pe zi, este compusă din ceai, eugenii şi un iaurt. Cu stomacurile mai mult goale, pentru a uita de foame, copiii sunt abonaţi lunar la spectacole improprii pentru vârsta lor, organizate de „impresarul” Gheorghina Slătinaru.

Cum se dă cu Jula

În cadrul ultimului spectacol pe care l-a organizat, invitatul a fost nimeni altul decât Alexandru Jula, un interpret de muzică uşoară de pe vremea bunicii, care nu a făcut altceva decât să interpreteze două piese. Tariful pentru această reprezentaţie ciudată a fost de 10 lei de copil, în timp ce la alte grădiniţe cu mai puţini copii, tariful pentru acelaşi spectacol a fost de 7 lei. Întrebată fiind de ce există această diferenţă de preţ, directoarea a înjurat în stânga şi în dreapta şi a motivat, într-un final, diferenţa de 3 lei prin faptul că de acei bani copiilor o să li se facă şi poze. Doar anumite grupe de copii au primit în schimb un CD cu poze făcute la repezeală, de un amator, numai pentru a ascunde faptul că diferenţa de 3 lei şi-a însuşit-o directoarea. În organizarea acestor spectacole tomnatice, la suprapreţ, directoarea este ajutată chiar de soţul ei, un respectabil realizator de emisiuni, în vârstă de 70 de ani, printre aptitudinile căruia se numără compoziţiile muzicale diverse, muzică uşoară, cu predilecţie pentru copii, prelucrări de folclor, colinde. Potrivit CV-ului, domnul Slătinaru este şi “un bun coleg şi sfătuitor, cu numeroase relaţii în diverse domenii”.

Intrare în forţă pe net

Pentru ca înşelarea părinţilor să meargă şi mai departe, directoarea a crezut de cuviinţă că funcţionarea grădiniţei fără un blog, nu ar da bine, aşa că a comandat, tot din banii părinţilor, o pagină electronică  – gradinitapp24iasi.wordpress.com, al cărui moto este „Calitatea serviciilor noastre este rezultatul unui efort de inteligenţă, pasiune şi dăruire” şi pe care cititorul mai poate citi câteva minciuni cu majuscule Grădiniţa noastră se doreşte a fi un mic univers plăcut şi atractiv pentru copii, un spaţiu deschis pentru implementarea unui sistem educativ de tip european. Grădiniţa noastră este foarte solicitată de părinţii din cartier pentru calitatea actului educativ şi grija întregului personal faţă de sănătatea şi securitatea copiilor”.

Haida de! Da halatu cât e? Cât e doamnă halatu?



1 comentariu

Lasa comentariu
  1. larie

    Buna ziua sunt tatal unui copil care a fost inscris la gradinita 24 cu program prelungit din Mircea Cel Batran iasi ,lam inscris in 2015 grupa mica , nu am putut sa tin copilul decat 4 zile deoarece venea acasa flamand si batat pt ca nu vroia sa doarma de catre amna educatoare PLESCA DANIELA , o perioada de timp copilu imi plange in somn si dupa amiaza cand era vorba sa faca nani acasa incepea sa planga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *