FILIT (23-27 octombrie): Iașul devine capitala literaturii

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) va reuni la Iaşi, în perioada 23-27 octombrie 2013, peste 100 de profesionişti ai cărţii, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta.FILIT_Dan_Lungu

Organizarea FILIT la Iaşi este justificată de existenţa unui mediu literar recunoscut la nivel naţional prin forţă şi diversitate, dar şi prin vitalitatea editorială. „Dincolo de bucuria de a fi împreună la evenimentul de lansare, realizez că aşteptările sunt enorme. Ceea ce ne propunem este să organizăm la Iaşi un festival aşa cum am văzut în Europa. De fiecare dată când mergeam cu bucurie în străinătate, invitat fiind la festivaluri împreună cu Lucian Dan Teodorovici şi cu Florin Lăzărescu, ne întorceam la Iaşi cu o tristeţe. Aceasta era legată întocmai de lipsa unor asemenea întâlniri de amploare. Consider că Iaşul trebuie să ajungă, în sfârşit, măcar la înălţimea propriului trecut. Iaşul merită acest festival pentru vitalitatea sa editorială şi, nu în ultimul rând, literară”, a afirmat, la lansarea festivalului, scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române din Iași, organizatorul FILIT.

Evenimentele cuprinse în desfăşurarea festivalului vor avea loc pe tot parcursul zilei: de la întâlniri matinale organizate în licee şi în mediul universitar, la mese rotunde profesionale, lecturi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri, concerte şi lecturi în spaţiile neconvenţionale din Iaşi, culminând cu punctul central, seara, când vedetele culturale din România vor intra în dezbatere cu vedete ale scenei literare mondiale.FILIT_Herta_Muller

Printre numeroșii scriitori scriitori străini care peste o lună se vor afla la Iași se numără Herta Müller (laureata Premiului Nobel pentru Literatură pentru anul 2009), Aris Fioretos, Attila Bartis, Georgi Gospodinov, Jan Koneffke, Andrea Bajani, Andrei Kurkov și mulți alți. Dintre scriitori români vor participa Gabriela Adameşteanu, Varujan Vosganian, Ştefan Agopian, Florina Ilis, Filip Florian, Petru Cimpoeşu, O. Nimigean, Mircea Dinescu, Ion Mureşan, Emil Brumaru etc.

Detalii despre FILIT puteți afla pe site-ul www.filit-iasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *