Domnia lui Gigi Niki, zis şi Ţeavă, părea la început sortită efemerului. Ochelaristul cu moacă de ţârcovnic râvnitor de colaci pe la pomeni, nu arăta în nicun fel a politician cu cohones. Învins în alegerile trecute, mereu la coadă, vorbind mai prost decât un flaşnetar obidit, antipatic şi emotiv, omul canalelor şi ţevilor era la sfârşitul lui 2000- pe butuci.

Minunea s-a săvârşit însă pentru el în chip neaşteptat, ea personalizându-se în fiinţa academică şi barbişonească a lui Ion Solcanu, tartorul din Bogdăneşti, care a crezut în virtuţile ascunse ale bietului fotbalist ratat şi l-a adus în ograda sa, după o convorbire de taină consumată în biroul oval de la etajul unu al unui cotidian local. Apoi senatorul cu cioc l-a ospătat, l-a spălat şi l-a îmbrăcat în haine boiereşti, mai ales că Niki s-a dovedit un superspecialist în limbistică aplicată. Nu intrăm în detalii…

Acum, după 11 ani de epocale evenimente care nu au mai avut loc, Gigi Niki e mai tare ca oricând. Toate sondajele ascunse ale partidelor îl arată fără griji pentru viitoarele alegeri la primăria din Iaşi. Omul beneficiază din plin de prostia, slăbiciunile şi lipsa de unitate a adversarilor săi politici. Sunt nişte Mucea-Flaimucea, prin nimic inventivi, incapabili să se ridice cât de cât pe scara iubirii pulimii locale.

Apărut iniţial ca un mare boss, Mitică Oprea s-a dovedit doar un fâs academic şi nimic mai mult. Cucuşor Păduraru – mare telectual liric, cu maniere de fată – mare şi discurs ferm, e doar un puişor de Gostat… Dănuţ Huoajdea, e un demagog mărunt din Tudor, fost golănete de campus, care s-a lipit precum musca rahatului de unele tembeliziuni şi crede că e deja star naţional. Deputatul Spânu e doar un arogant fără conţinut, care pute a lapte acrit de Hârlău şi crede că miroase a parfum special de mosc. În realitate, istericalele lui sunt comice. Ex-defutatul Chiloţel Nekiforel – apostatul pesedist, veşnica victimă a şefilor răi, s-a asociat cu senzuala defutatei Luminiţa Futache, în tentativa de a face rahatul praf, sub stema vulturului damblagit de pe chipiul generalului de izmene, papuci şi chiloţi din tablă- Găbiţu Oprea cel Mare.

Nu în ultimul rând – toţi se uită cu adâncă evlavie către statuia vie care e nea Costică Primirad – acest contemporan al lui Ştefan cel Mare, văr primar cu Hugo Chavez şi nepot de soră al lui Petre Ispirescu.

Fenechelu e cuminte şi-şi vede în tihnă de mariaj. Atâmpiţei mai c-ar vrea, mai c-ar mai sta… Din ograda peremuiştilor (altminteri invizibili), Diaconul Vasile zadarnic s-ar mai screme o tură s-o mai ia o dată-n gură…

Pe deasupra tuturor viermuielilor, ochelarii cu ramă de aur ai lui Gigi Niki aruncă jerbe de scântei strălucitoare. Puterea acestui om providenţial nu mai vine doar din credinţa vie ce-o au în el chinuiţii din Alexandru, băşinoşii din Canta, căcăcioşii din Dacia, răpănoşii din Baş Ceauş ori proastele care umplu precum buruiana cea rea viaţa urbei ăsteia de doi bani ciordiţi…

Nuuuuuuuuuuuuuu! Gigi Niki a intrat deja în galeria celor cu sânge şi ouă de aur, el e sigur pe sine, aura ce-l înconjoară e reală, chiar dacă Politehnica s-a căcat pe ea şi a coborât un etaj pe scara fotbalistică. E vigoarea ce-i inundă alcătuirea, e sentimentul că atâta vreme cât adversarii nu-i sunt mai înalţi decât genunchiul de broască, totul va fi posibil şi va simţi din plin excitaţia unică a Puterii.

Ia să mai vină o ţuică, pen’ dom’ premare!