Hipstreet Delivery sau cum devine cetățeanul oaie

Dacă vreunul dintre miile de tei ai lui Eminescu din dulcele târg s-ar fi prăbușit, în weekend, în curtea Casei Pogor, rămânea săracul Iași și fără societate civilă, și fără 90% din hipseri. Acesta ar fi putut fi primul gând pe care un ieșean ne-hipster l-ar fi putut avea, weekend-ul trecut, dacă s-ar fi încumetat să participe la Street Delivery, un „eveniment” organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților pe strada Vasile Pogor și în curtea Muzeului Literaturii.

Hipstreet Delivery sau cum devine cetățeanul oaieÎn ceea ce ne privește, ne-am aventurat în mijlocul acestei oaze de civilizație alternativă și cultură urbană în cursul serii de sâmbătă, mânați de cheful unui concert live și intrigați de un comunicat din care, în ciuda eforturilor, n-am înțeles mai nimic: „Misiunea Street Delivery este aceea de a reinventa și de a întări rolul structural pe care spațiul public îl joacă în viața locuitorilor cetății, prin convertirea peisajului urban în spațiu viu. Street Delivery a reprezentat, începând cu 2006, un cadru în care societatea civilă, artişti, arhitecţi, muzicieni, locatari pot oferi o alternativă la felul în care este percepută locuirea oraşului. De-a lungul a trei zile creăm o proiecţie pozitivă asupra potenţialului pe care îl au Bucureştiul, Timişoara sau Iaşiul, ca şi alte oraşe care se confruntă cu situaţii similar”. Mărturisim că ne-am început scurta aventură cu ceva prejudecăți: ne așteptam la un fel de festival hipsteresc, la un iarmaroc urban, la o manifestare devenită kitsch tocmai pentru că se străduiește atât de tare să fie anti-kitsch, la o concentrație intolerabilă de veleități și fițe, ca și cum vreo conductă secretă de creativitate alternativă s-ar fi spart și ar fi inundat strada. N-am fost dezamăgiți.

Dade unde aveți rădăcinile?

Referirea la „teiști” nu e întâmplătoare și nici gratuită. Chiar din capătul dinspre Carol I al străzii Pogor erai întâmpinat de o „instalație” din vreo zece rădăcini drujbărite, boite cu roșu și împopoțonate cu furtunuri albe, roșii și albastre. Metafora inimii însângerate a teiului tăiat mișelește de Primăria cea rea e evidentă și, să recunoaștem, nu chiar rău realizată. De altfel, fițele eco abundă și pe paginile oficiale ale festivalului: „Iaşi – un oraş al betonului, un oraş cu clădiri ridicate haotic, un oraş în care spaţiile verzi sunt înlocuite cu ansambluri imobiliare iar societatea civilă nu mai este implicată în luarea deciziilor” sau „În 2008, oraşul Iaşi se situa pe un ruşinos loc 30, la nivel naţional, în ceea ce priveşte suprafaţa spaţiilor verzi”.

Am priceput mesajul. Bravo! Avem, totuși, o nelămurire: de unde provin rădăcinile? Nu de alta, dar ne îndoim că e vorba de vreo donație a „drujbarilor” de la Servicii Publice…

Să FIE hispereală!

Odată ajunși în „inima” manifestării, n-aveai nevoie de mai mult de zece pași ca să îți dai seama că trebuie să te aștepți la o deversare necontrolată de fițe hispterești, la o emulație discret-excentrică de atitudini alternative și la o explozie de creativitate detonată de excesul de timp liber. După un pâlc de umbrele colorate și agățate la înălțime, cât să te poți prinde de un mâner ca să dai bine în poză, un fel de pavilion din lemne curbate ocupa mijlocul străzii. De altfel, cele două produse, alături de un ghem de ațe și benzi magnetice atârnate în mijlocul aleii principale din curtea Casei Pogor erau cam singurele chestiuni care aveau cât de cât de legătură cu obiectul de activitate al Ordinului Arhitecților. La o serie de tarabe, niște tineri creatori produceau, expuneau și vindeau pălărioare, cărți și șervețele desenate, căcăreze hand-made de pus în urechi și atârnat la gât, curele și brățări din piele, insigne, vederi cu mesaje motivaționale și alte fleacuri. Pe garduri, niște tablouri, desene și schițe; printre acestea, și câteva desene făcute de Dan Perjovschi de dragul grupului „Iașul iubește teii”. Câteva grupuri de picassoi și vangoghi dotați cu sprayuri și bidinele înfrumusețau cu grafitti pereții câtorva case din zonă. Niște stoguri de paie îi ademeneau pe vizitatori la odihnă și, de ce nu, la furajare.

„Zona sportivă” a străzii era dominată de niște bare și băncuțe pe care skateboarderii și bicicliștii erau ispitiți să-și demonstreze abilitățile și să-și rupă oasele. Un perete de lemn de vreo trei metri aștepta amatorii de cățărat (se cheamă „bouldering”; a nu se confunda cu „boul de ring”, cum am citit noi inițial).

Unul dintre pilonii festivalului s-a vrut a fi constituit din așa-numitele „ateliere”, acte „artistice” cvasi-spontane, minim regizate, din zona de „performance”. Poate nu înțelegem noi arta contemporană, dar nu prea vedem valoarea estetică a mâzgălirii șervețelelor, a jocului cu yo-yo și a învârtirii echilibristice a ciomagului (nu știm cum se cheamă arta asta, dar sigur are vreun nume), a deghizării în maimuță sau în Harap-Alb, a unor cetățeni care se lasă pictați din cap în picioare cu vapori de vopsea, a bătăilor cu pistoale cu apă sau a acelora care trăgeau cu arcul în gard.

Reclama e sufletul… străzii

Festivalul s-a vrut liber, nonconformist și non-profit. Într-un fel așa a și fost: multe atitudini gratuite și pretenții degeaba. Numai că, amăgiți de pretențiile anti-comerciale ale festivalului, cantitatea de reclame ni s-a părut excesivă. De pildă, până și umbrelele colorate care au strâns atâtea „like”-uri pe Facebook erau donate de farmaciile Fiterman (cei cu spitalele Arcadia) și, ca atare, erau inscripționate cu vorbe de duh ca „Sindolor”, „Biocebral”, „Calciu 500”, „Proposept” sau, preferata noastră, „Uractiv Mami”. La fel de mult ne-au plăcut reclamele la diverse magazine online de skateboarduri, săli de cățărat și cabinete de tatuaj. Să notăm că și vopseaua cu care s-au intoxicat amatorii de boit era donată, explicit, de National Paints. Dar cel mai mult ne-a impresionat reclama gigantică la Dero, amplasată pe un fel de chioșc dotat cu o mașină de spălat Arctic, bașca cu câteva sârme cu tricouri, chipurile, abia spălate.

Câte ceva despre prețuri. Fiindcă, în ciuda aparențelor, hipsterii mai și mănâncă ocazional, iar cei cu adevărat alternativi beau și bere, chioșcurile de profil nu aveau cum să lipsească, cu grătarele, frigiderele și vata de zahăr aferente. 4-5-6 lei pentru o doză de bere ni se pare acceptabil, mai ales dacă ai ocazia să o bei sprijinit de bustul lui Caragiale. Dar să dai 15 lei pe o „frigăruie” sfrijită, nu mai mare decât un pix, ar fi o dovadă de naivitate și opulență la care un hipster care se respectă nu s-ar preta niciodată!

La ce e bună iarba? La ascultat muzică de laptop!

Zăpăciți de atâta artă și iritați de reclame, ne-am pus ultimele speranțe în concerte, toate de pe o mică scenă montată în curtea Casei Pogor. Accesul fiind neîngrădit, iar paza – discretă, lumea s-a simțit invitată fie să se tolănească, fie să danseze, fie să doarmă, fie să se angajeze în preludii umede direct pe gazon. Programul festivalului anunța trei zile de cântări live, iar vreo câteva trupe, spre onoarea lor, chiar asta au și făcut: au cântat „live”, adică cu voce, chitări, bas, tobe și alte cele.

Spre dezamăgirea noastră, punctele de maxim interes ale „cântărilor” – care au ridicat și cei mai mulți hipsteri în picioare și i-au făcut să „danseze”, dacă „dans” se cheamă bâțâiala parkinsoniană cuvenită în astfel de momente – nu au fost aceste cântări, ci „evoluțiile” unor băieți cu laptopuri, să le zicem DJ, adunați în „trupe” ca „Baba Dochia” sau „Silent Strike”. Dacă nu ați participat încă la așa ceva, imaginați-vă un pupitru în formă de dulap, pe care sunt așezate două-trei laptopuri la care se joacă niște cetățeni. Muzica electronică, cu sample-uri și efecte de tot felul este însoțită de niște poze furate de pe Google Images care sunt proiectate pe un ecran. În acest timp, băieții stau cocoșați peste laptopuri și dau „click”, „space” și „enter”. Nimeni nu poate ști cu exactitate, în afară de „artiști”, dacă nu cumva stau pe Facebook, pe site-uri xxx sau joacă FIFA 2013. Cert este că, în acest timp, boxele duduie, iar hipsterilor pare să le placă la nebunie…

De la locuirea spațiului public la umplerea țarcului

Spre deosebire de 90% dintre cei care au călcat pe la Street Delivery, credem că suntem în stare să intuim cam care e ideea sindrofiei. Pornind de la jocul de cuvinte legat de „home delivery”, ni se livrează ceva (un produs artistic, de pildă) în stradă, iar ca locuitori conștienți, ni se livrează strada ca atare. Îmbătați de aburii semantici ai termenului de „locuire”, punem stăpânire pe spațiul public, îl „populăm” și îl umanizăm. Nu doar ne aflăm într-un spațiu, ci îl transformăm după chipul și asemănarea noastră.

OK, foarte interesant și foarte onorabil. Numai că, dacă în timpul zilei, până pe la lăsarea serii, mai puteai vedea câteva o mo(n)stră de creativitate și oarece manifestări umane, spre miezul nopții diferențele și veleitățile se estompau într-o mare pe jumătate beată, pe jumătate fumată, de bâțâială spasmodică. Și uite așa, fiindcă hipsterii sunt și ei un fel de oameni, grupul de tineri imaginativi, creativi și alternativi care vor să „locuiască” strada ajung să se contopească într-o masă amorfă și aproape dezumanizată care doar „populează” spațiul.

Concluzia: Primăria este hipsteră!

Încă ceva, ca să revenim la „teism”. Cităm: „Misiunea Street Delivery este aceea de a reinventa și de a întări rolul structural pe care spațiul public îl joacă în viața locuitorilor cetății, prin convertirea peisajului urban în spațiu viu”. Păi, până la urmă, Primăria ce a făcut cu bulevardul Ștefan cel Mare?!

Shit Delivery

Notă: Pozele sunt „furate” de pe pagina oficială de Facebook a Muzeului Literaturii Române Iași.

52 comentarii

Lasa comentariu
  1. Anonim, precum semna un bîrfitor

    Nu-mi aduc aminte să fi văzut prea mulți mizantropi pe la Street Delivery, însă îmi pot imagina că pentru cei doi, care au reușit să-și rupă puțin rutina de lăbăreală jurnalistică, evenimentul a reprezentat un adevărat deliciu. Sigur, eticheta e gratuita la fel cum e cea de „hipster” pe care ați folosit-o excesiv în articolul dumneavoastră. Aș fi rîs la unele poante pe care le-ați construit mai sus, dacă nu erau atît de forțate și total artificiale. Vă înțeleg că sînteți o publicație puțin cunoscută și că vreți să atrageți atenția, dar dacă scrieți articole gen VICE wannabe atît de proaste, mai bine dați un telefon redactorului șef de la ziarul constipat de unde ați plecat și rugați-l să vă lase să-i lingeți nicotina de pe fundul scrumierei pînă cînd vă găsește un loc la arhive.

  2. Iosif Prodan

    :)) ce text scremut. ați văzut și voi parodia după „ecou” (de altfel ați pus-o și pe site-ul evenimentul) și v-ați găsit subiect pentru fițuică. un text ca ăsta nu poate fi etichetat altfel decît „provincial”. cum să te legi, băi, de reclame? păi e normal să fie că doar trăim în capitalism. dar voi sînteți atît de puțin ieșiți în lume că nu știți decît etatism și pomană de la primar.

  3. hipsteistul de serviciu

    Vai, vai, vai, s-au inflamat hipsterii! Atenție, să nu vi se ducă fondul de ten 🙂

  4. Esti praf...

    Cu cata ura ai scris acest articol…eu il cunosc pe Dan Basu si pe Ioan Titu (Silent Strike) si crede-ma nu stii nimic despre ei, proiectiile nu au fost facute cu poze de pe Google…sa te vad eu pe tine la pupitru cum te pierzi si o dai in bara si pe urma sa scriu eu un articol despre tine si sa vedem noi cum o sa te simti.
    CHILL HATERE. :*

    • Nu stiu cine-i praf

      haha, ce ma amuza ca, mai nou, oamenii total lipsiti de spirit critic, care inghit tot ce primesc fara sa gandeasca prea mult, ii acuza pe cei care sunt in stare sa emita si opinii argumentate, pro sau contra a ceva, de ura. Articolul nu e plin de ura, ci de critica la adresa unui eveniment care a avut si puncte bune, si puncte slabe. Daca n-aveti creier sa intelegeti ce inseamna critica si luati de bun tot ce primiti, nu-i mai acuzati pe critici ca sunt „hateri”, ci incercati sa ganditi ceva pe cont propriu. Daca va tine neuronu’

    • Nu stiu cine-i praf

      iar prestatia „live” a celor doi nu a fost mai mult decat ce fac DJ-ii la discoteca. Daca aveau tupeu sa spuna macar un buna seara sau sa aduca pe cineva sa cante ceva live odata cu ei, mai spuneam. Da’ asa… habar n-am la ce se uitau ei pe laptop in timp ce se bataiau. Uita-te sa vezi cum canta altii prin strainatate muzica de genul asta si apoi mai vorbim.

  5. Satan hater

    Coișoarelor care sunteți voi coișoare,
    Sunteți, cu toții, niște beșini penibile. Niște labagiii care se cacă pe ei și aici, ca și acolo, atât poponarii care iau apărarea aburelii Cacat Delivery, cât și fraierii care n-au avut coaie să le dea primilor ceea ce merită: muie. Mă cac în fițele voastre, în sailentstraic și în gorneta asta.
    Hai, că m-am distrat destul cu voi, hahalerelor care sunteți voi zdreamțe!

    • sugi pula

      Moldoveanul e mereu pizda de pizda si cand gura ii miroase a cacat. Labagiilor,dau un mare jet de pipi pe orasul vostru si pe gazeta voastra de perete.Nu va place Street Delivery, luat-o la laba cu Forza Zu pana va sare sperma in chiloti! Hai pa, ma duc sa trag niste coca, sarantocilor! Data viitoare va arunc eu niste euro, doar sa spuneti din timp cand vreti sa va manjiti, sa-i ung cu putin cacat de tei!

      • Satan hater

        Măi, muio, să ți-o zic pe moldoviniști. Știi bancu’ cu sânii? Sî ni suji pula, fraiere!

      • Eugen

        Cred ca vrei sa te abtii… moldovenii au reusit sa faca acest eveniment in Iasi. Si nu, nu moldovenii… ma pis pe toata diferentierea asta regionala. Toti suntem oameni, toti am contribuit. Injura redactorul, nu… oamenii.

    • un alt barfitor

      Bahahaha, nota 10, m-am distrat, e genu de mesaj pe care l-as posta pe un banner urias la Acaju. Moarte hipsterilor! :))

  6. Eusebiu Asoficu

    Mă bucur că vă dați pe față adevărata valoare. Pînă acum, înafară de domnul Prodan, niciunul dintre voi nu avut curajul să se semneze. Nici măcar ca autor. E foarte simplu să-ți schimbi numele aici la comentarii și să înjuri cînd de fapt știm cu toții că toți „apărătorii” acestui articol de căcat sînt doar fraierii care scriu la Evenimentul și implicit la Bârfa. Dacă vreți cu adevărat să faceți o critică, fiți coioși pînă la capăt și asumați-vă textul. Opinia unui fraier anonim e neglijabilă. Rușine publicației care vă plătește.

  7. Eusebiu Asoficu

    Păi, nici nu mă așteptam la altă reacție din partea ta. După cum scrii, îmi imaginez că articolul ți-a luat cîteva zile bune să-l termini. E greu să stai cu dicționarul lîngă tine și să structurezi un articol de 1000 de cuvinte în condițiile în care tu, în mod normal, scrii ca un deficient mintal. Dar, cine pică bac-ul fie mai încearcă o dată, fie se angajează la Evenimentul. Și după cum arată presa locală astăzi, cred că te așteaptă un viitor strălucit. Totuși, chiar și pentru Evenimentul, 5 zile ca să scrii un text de opinie, de pe 16 pînă pe 21, mi se pare cam mult. A, dar tu ești deficient, scuze.

    • Shit Delivery

      Dragul meu Eusebiu, ești superb! Te agăți de acest text și, implicit, de mine, autorul, ca boala de omul sănătos. Tenace, n-am ce să zic… Acest text de duzină (evident, relativ la nivelul intelectual al publicației) conține mai multe neologisme decât vei avea tu șansa să citești vreodată. Mă bucur sincer că acest articol le-a oferit unor semidocți – așa cum, cu siguranță. ești și tu – oportunitatea de a consulta DEX-ul. Continuă! Mai sunt și alte cuvinte! Îți țin pumnii! Crede-mă, nu doare! Succes! Hai, pa, că m-am distrat destul cu tine, hahalero!

      • Eusebiu Asoficu

        Ca să îți urmez exemplul: Dragă Shit, dacă ai cunoaște măcar ce înseamnă semidoct, ar fi primul pas către o viață liberă de frustrări. În continuare nu pari să fii capabil să te semnezi cum ar fi normal pentru un om atît de inteligent pe cît pretinzi că ești. Nu mai insist pe ideea că ești un ratat pe plan profesional (cam asta ar fi singura explicație). Apreciez în schimb că te simți capabil de-a scrie mai mult decît un text tîmpit cu stereotipuri împrumutate din filmulețe de pe YouTube. La vîrsta ta nu mă aștept la altceva decît încercări de astea penibile de-a scrie ceva relevant dar fatalmente lame. Știu că ai citit lame, ca alea cu care ai vrea să-ți tai venele cînd te uiți dimineața în oglindă, dar uite că îți mai dau o încercare să citești corect. Na, că de fapt eu te învăț niște cuvinte noi. Jocul ăsta de cuvinte Shit Delivery ți-a venit dintr-o situație cît se poate de reală, cînd ai primit salariul ăla de căcat de la Evenimentul, nu? Bănuiesc că e dureros de căcăcioasă treaba… Dar ce să-i faci? Îți iei opincile în mînă, bagi un agocalmin și mergi mai departe. Și înainte de a-mi spune mie de neologisme și ce ai mai auzit tu prin redacție cînd nu te masturbai, îți recomand niște lecturi mai basic (b-e-i-s-i-c) că dacă tot scrii de căcat, măcar să fie căcat corect gramatical.

        • Shit Delivery

          Eusebiu, nu scrii chiar rău, dar ești în eroare. Subiectul despre care vorbești nu există; nu mai insista! Dintre toți retarzii care își dau că părerea pe aici, tu ești cel dintâi, singurul care merită atenție!

    • Shit Delivery

      Ce-ai, bre?! De ce dai cu poze în oameni nevinovați?! Așa, și, dacă în 2011 ai făcut caca live, asta înseamnă că în 2013 ești un căcăcios la fel de meseriaș? Încă ceva: „setupu”?!?!?! Eu știam de „seppuku”, cap de știucă 🙂

  8. Dan Basu

    Ah, de fapt la o mica parcurgere a siteului, se observa stilul pamfletar, anonim, creat doar pentru a atrage putin atentia publicului, fie ea si atentie negativa.

    Traficul ajuta. Trafic bogat mareste apoi pretul pixelului, vandut altor mici comercianti, pentru a-si afisa reclama pe siteul in cauza.

    E o idee buna.

    • Shit Delivery

      Ești un geniu! Retractez tot ce am spus mai sus. Am greșit! Și, fiindcă te apreciez, permite-mi să-ți ofer un sfat. Vezi că la cutia aia neagră de sub peștele de sticlă albastră, aia pe care scrie „Dell”, ai un butonel cu un fel de 0 (zero), cu o liniuță în sus. Dacă apeși pe ăla, se deschide o sculă magică. Nu te speria când apare mesajul „Starting Windows”! E doar intrarea în lumea magică a Internetului, din care tu, până acum, n-ai descoperit decât șansa de a fura pozele, filmele și liniile melodice făcute de alți oameni! Hai, pa, mai vorbim când descoperi Solitaire, artistule care ești tu artist!

        • Satan hater

          Ce-ai, creier de alună?! Iar te mănâncă simțul estetic?! Vezi-ți de laptopu’, perfomansu’ și setupu’ tău, până nu-ți zic bancul cu lupu’ 🙂

          • Dan Basu

            De ce esti incapabil in a scrie un articol pamfletar (pana la urma asa trebuie luat aticolul de fata)?
            *************************************************
            ***Imprumuti cliseee din catavencu si vice, si in unele locuri te tii identic de structura lor (exprimarile la persoana 1, prejudecatile, si forma de formulare a jignirilor),
            ============================
            ***Pastrezi nota de jurnalist incepator (formularea titlurilor, pline de dramatism, si naratiunea)
            ============================
            ***Analiza superficiala a unor evenimente, insa omiterea analizei altor evenimente.
            **********************************************************
            Insa pe langa incapabilitatea de a scrie articolul si incapabil in a duce conversatia mai departe si a da dreptul la replica
            ====
            Astfel, articolul tau, iti trage ziarusu in jos, si il transforma intr-o simpla discutie de forum, facand din tine, cel ce ai fost numit sa il scrii, un om care incearca.
            ====
            E bine sa incerci. Eu iti tin pumii. Probabil ai adresa mea de mail (sau poti face rost de ea), dar m-as bucura mult sa imi mai trimiti articolase si compuneri scrise de tine, am sa te ajut. Si probabil scrii si poezii si ai si un blog cu fotografie, te pot indruma si acolo.

  9. Dan26

    Am citit si eu acest articol precum si comentariile celor de mai sus . Evident exista si pareri contra unui anumit stil sau mod de viata cum vreti sa ii spuneti . Tot amalgamul de cuvinte atent alese pentru a putea distruge imaginea acestui eveniment zic eu ca e in zadar deoarece nu toti oamenii sunt la fel , nu toti oamenii gandesc in acelasi mod si nu se exprima . ceea ce au facut baietii a fost cat se poate de ok pentru Iasi , un oras in care daca nu ai mereu ceva de comentat sau de denigrat nu esti „cool” . Daca nu va place un anumit stil de muzica sau anumite reprezentari scenice insotite de ceea ce pentru unii se numeste „arta” va invit sa comentati un concert Alex Velea si trupa de soc Forza Zu , banuiesc ca acolo veti gasi mult mai multe subiecte demne de luat in considerare. Doin partea mea felicitari pt Street delivey si inca la mai mare .. iar sfatul meu e sa puneti si o intrare ceva ca vad ca astfel nu se poate ca daca dai romanului mocca ceva .. se precipita ca vezi domle hipsteri .. cercei de pus in ureche .. da .. fix ! care e problema du te la skin sa vezi acolo maimutareala 😉

  10. aion

    Auzi ma asta de ai scris articolul de 2 lei ..
    Vezi ca maine-seara concerteaza Guta la Corneluis, dute si asculta-l linistit, si dai cu ” fara numar, fara numar, fara numar”.
    Daca tu crezi ca oamenii aia doi ( Dan Basu si Silent Strike) sunt doar niste „ghibosi” care stau si dau „enter” , „space” si doua click-uri, du-te vezi ca e hotelul ala din Unirii, arunca-te si publica alt articol „hipterist” despre cum ai vazut tu Iasiu` de la inaltime.
    Ai vrut sa fii „Jmecher de Jmecher Mafiot” cu articolul asta, dar esti praf 😉

  11. Andreea Popescu

    Un articol de toata jena! Mi-e rusine ca in orasul nostru exista persoane care pot scrie asa ceva si au nesimtirea sa se numeasca jurnalisti.

    Orice eveniment are nevoie de sponsorizari, automat pentru sponsorizare tu, ca organizator, trebuie sa oferi ceva – reclama/vizibilitate/sau cum vrei tu sa o numesti.

    E clar ca cel care a scris articolul nu are pic de cultura, arta are diferite forme, inclusiv arta urbana! Trebuie sa invatam sa acceptam acest tip de arta facuta cu spirit responsabil. In strainatate vezi la tot pasul graffitti-uri, stenciluri, paste-up-uri care infrumuseteaza cladiri parasite si nu numai.

    Va plangeti ca Iasul nu evolueaza, Romania nu evolueaza, ca suntem necivilizati etc, insa totul porneste de la propria persoana. Daca tu ca si individ inveti sa te comporti cum trebuie, sa nu arunci pe jos diverse lucruri, sa respecti spatiul verde si sa te bucuri de el cum trebuie, sa faci loc artei (care educa) in viata ta, clar se va observa o schimbare in Romania.

    Pana una alta zic ca o parte din cei care au venit la Street Delivery au prins mesajul acestui eveniment si au stiut cum sa se bucure de el (cu tot cu bataia de apa, pulbere de vopsea si celelalte activitati distractive, care presupun interactiunarea si socializarea, de care pare-mi-se ca esti putin privat!).

    Mai pune mana pe o carte, mai mergi la ceva activitate culturala si mai apoi exprima-ti parerea! Fara argumente plauzibile, toate pledoaria ta contra-Street Delivery nu are valoarea, chiar mai mult, te pune intr-o lumina nefasta!

    • Shit Delivery

      Andreea, te rog să mă ierți! M-am mai gândit și mi-am dat seama că am greșit! Nu am fost în stare să văd cum, între o mie de doze de bere aruncate pe iarbă și niște muzică de laptop, societatea civilă acționează, Iașul evoluează, iar România progresează. E doar vina mea, a prejudecăților, a răutății și a lipsei mele de cultură. Dar acum m-am trezit: hai Miorița!!!

  12. TomTom

    Parerea mea e ca a fost super fain…chiar daca au fost hipsteri. Asta e trebuie sa va obisnuiti cu ei. Daca v-a placut bine, daca nu chiar nu-mi pasa. 😀

  13. Pentru aion

    Draga aion, ma scuzi, sunt in pauza unui concert live… De jazz, unde niste oameni canta (am proprietatea termenilor) pe niste instrumente. Revin cu exemple, daca vrei. Dar cauta si tu sa vezi ca mai toate trupele de electronica au cel putin o voce live in concerte. Nu comentez muzica celor de la silent, ci show-ul live. Ar putea mai mult.

  14. Panait Istrati

    Eu am mai spus asta: campania impotriva hipsterilor e pornita de Chuck Norris, suparat pe campania democratilor impotriva lui (gen, stiti cu totii ce face Chuck cand fiica lui isi pierde virginitatea de exemplu … O recupereaza!). Conflictul e cel din USA, republican vs democrat: Chuck vs hipster. Eu am devenit hipster dupa articolul asta, asa cum am devenit aragaz cu patru ochi in liceu, depechar, tigan, strain, evreu, homosexual, anarhist si lista va continua caci prosti indoctrinati de majoritari vor exista mereu. Eu imi rezerv privilegiul de a apartine mereu unei minoritati. O elita avangardista daca as putea… Si sa ma cac pe toti proletarii care nu merg la filarmonica

  15. Petrovna

    Și dacă tot sunteți atât de critici, aflați că pluralul substantivului chitară e chitare și nu chitări așa cum ați scris voi:)

  16. Eugen

    In timp ce citeam acest articol imi tot veneau ganduri si raspunsuri, dar le uitam pentru ca imediat ce citeam si urmatorul rand eram bombardat din nou de alte ganduri. Asadar, incerc sa enumar cateva aici :
    1. Nu poti face nimic constructiv cu atata ura. Chiar nu inteleg de ce s-ar lua cineva in acest mod de un eveniment asa frumos. Da, poti spune ca nu erau toate expozitiile de pe lista sau ca, cine stie, dupa 12 noaptea niste betivi au deranjat (daca s-a intamplat asa ceva… :- ??)… dar nu sa te iei de ceva frumos, facut de oameni frumosi, ce doreste sa infrumuseteze orasul acesta.
    2. Credeam ca “oi” se foloseste atunci cand lumea urmeaza orbeste o moda sau o miscare ce transmite/face ceva prost/gresit/urat etc si « imbolnaveste » intreaga populatie, nu un eveniment care vrea sa aduca arta (de orice tip) in strada.
    3. Nu am apucat sa intreb de radacini, dar sunt sigur ca au taiat niste copaci pentru a le folosi. Serios… sunt sigur. Nu-i ca si cum nu puteau fi gasite si cerute sau sapate asa niste radacini. SIGUR au taiat copaci.
    4. Pavilionul cu umbrele a plecat de la alta idee. Daca ti-ai facut poza… e problema ta cum il folosesti. Plus ca, da, e total gresit sa coloram strada si sa venim cu idei jucause.
    5. Realizez, in continuare, ca ai vrut sa scrii ca sa deranjeze. Macar de ar fi fost niste glume bune, dar sunt doar comentarii scrise doar ca sa arunci cu nutella. Si scriai mai sus de prea mult timp liber. Uite ca unii stiu sa faca ceva cu el.
    6. Pictatul, bataia cu apa, altele… sunt activitati distractive. Stii, asta nu era un muzeu in toata regula. Era un festival ce iti oferea arta, dar si sansa de a iesi naibii din casa si a pune un zambet pe moaca oamenilor ca tine. Trasul cu arcul… Stii ce e ala Incubator ? Stii ce face ? Invata lumea ORICE. Omul ala a venit sa invete lumea un sport. Tu poti sa vii sa inveti lumea sa scrie un articol prost. Altul poa’ sa vina sa invete lumea sa gateasca sau sa faca un proiect de arhitectura sau orice altceva. E ideea de a ne invata unii pe altii. Doar ca na… trebuie sa iti dai jos ochelarii aia de cal pentru a vedea aceste lucruri.
    7. Inteleg ce spui legat de reclame. Intr-o lume minunata, unde toti ar putea da miliarde din buzunar si unde toti s-ar implica ar fi altfel. Pana cand acest festival va primi ajutoare « nesemnate », uite ca trebuie sa mai si scrie ca Gigi ti-a dat moca vopseaua de tu ai folosit-o la a face un graffiti. La urmatoarele poate va fi mai bine. Poate unii o sa aduca mai multe umbrele din casa, poate se vor primi fonduri pt vopsea nesemnata si tot asa… Oricum, sa inteleg ca tu voiai ca totul sa fie moca, fara intrare, dar si fara sponsori. Sa vina toti cu banutii de acasa ca tu sa poti veni acolo pentru a stramba din nas.
    Inca ceva legat de reclame… Faptul ca un tatuator se promoveaza nu e nasol. Nu-i ca si cum scria McDonald’s. E un artist local ce vrea sa faca ce ii place,… si o facea chiar acolo pe strada.
    8. Dan Basu ti-a aratat o parte din ce se foloseste la un « nelive » de care spui tu. Probabil nu prea stii ce se poate face in ziua de astazi cu un laptop. Cum unii dau din coarda de la chitara, altii dau din cea de pe laptop. Serios… stiu ca este incredibil, dar calculatoarele sunt adevarate instrumente in ziua de astazi.
    9. Ai dat peste niste betivi ? Sunt destui peste tot… da, toti trebuie sa ne comportam civilizat. Dar tu ce vrei sa spui ? Ca aici au fost betivii aia mai naspa ? Vrei un alt tip de festival in care sa ce ?… Sa fie multa paza, sa se bea doar suc sa… ? Nu e gresit sa atragi atentia unor lucruri, dar nu cum ai facut in acest articol. Puteai veni cu idei, puteai cere idei.

    Nu stiu de ce e asa de shit delivery ? Poate vrei arta la un alt nivel. Nu-ti convine ca oamenii desenau pe servetele, cand puteau sa deseneze intr-un bloc de desen… ok. Pai ajuta-ne cu o critica obiectiva, constructiva, ajuta-ne cu idei, ajuta-ne cu materiale. Da, si eu vreau uneori chestii mai serioase… nu pe banda rulanta. Mai rarut, ca-i mai… atenta lucrata treaba, mai profi, mai etc. Dar nici sa arunci asa cu hartie igienica in dreapta si in stanga. E primul festival. Omul invata cat traieste.

    Ma rog… sper sa se inteleaga ceva din adunatura asta de idei.

    • Shit Delivery

      Eugen, unele dintre obiecțiile, criticile și nuanțele aduse de tine sunt corecte. Profund greșit este procesul de intenție: chiar nu e vorba de ură, ci de ironie, poate, prea dură. Dincolo de asta, mă bucur sincer că ți-am dat de gândit. Dacă îți urmează și alții exemplul, atunci articolul își va fi atins scopul.

      • Eugen

        Dragul meu… ai aruncat cu nutella in dreapta si in stanga.
        Da, mi-ai dat de gandit… la cum pot unii sa fie asa de rai.

  17. Cătălina

    Înțeleg că e un editorial, dar nu înțeleg de ce critici în halul ăsta un eveniment care, până la urmă, se află la prima ediție în Iași, și care, pe deasupra, în ciuda inevitabilelor stângăcii datorate lipsei de experiență, s-a dovedit a fi un succes. În loc să arunci cu critici în stânga și în dreapta, mai bine sugerează îmbunătățiri, măcar să știe și băieții la anu’ ce-ar putea modifica, sau, de ce nu, oferă-te voluntar la următoarea ediție, poate vei fi tu schimbarea revoluționară pe care cei ca tine vor să o vadă. Legat de muzică, pe bune dacă înțeleg ce ai fi vrut să vezi/auzi. Dacă ești așa de tare în vorbe, să te pun pe tine în fața unui laptop și să te văd că faci ceea ce au făcut cei de la Baba Dochia (la Silent Strike nu am mai putut să stau, din păcate). Nu e așa de simplu precum pare, dar ce să-i faci, așa suntem noi, oamenii, dacă n-ajungem la struguri zicem că-s acri. A, și, vezi că în încercarea ta disperată de a-ți depăși condiția mizeră de jurnalist frustrat, ți-a rămas niște română pe la gură, că la cât de plin de căcat ești, nici ea, săraca, nu mai încape. Mai lasă ura și etichetele deoparte și încearcă să stai de vorbă cu un așa-zis „hipster”; sunt mari șanse să fii surprins – dacă uiți, evident, de prejudecățile oricum neîntemeiate. Aș mai avea multe de zis, dar văd că majoritatea observațiilor sunt dezvoltate deja în comentariile de mai sus, și oricum nu intru în polemici cu tine. Sper sincer ca la anul să îți schimbi părerea – sau măcar să aduci argumente solide în favoarea celei de acum, în caz că viziunea ta nu suferă vreo modificare. Cheers, mate, and stop the hatred! 🙂

  18. Ioan

    Acest articol a fost publicat clar sa atraga atentia. Cum? pai este un eveniment local ce a avut mare succes si 99% din oamenii de acolo s-au simtit bine..indiferent ca acasa asculta dubstep sau black metal. pai cum sa nu starnesti polemici si trafic in urcare [oops acum ajut si eu cu asta] daca te iei de ceva frumos. ca mai vine o publicatie ce spune cat de minunat a fost acolo..nu mai trebuie spus…citit ca se stie. insa hop se trezeste un „shit” delliver[at] pe internet sa faca controversa. nici nu sunt sigur ca el crede ce spune., insa mana care il plateste trebuie pupata in cur si hop articol de scandal. tara lui can can..si indiferent ca asculti guta sau opere de’a lu vivaldi, esti de aceeasi teapa de ai o astfel de mentalitate.
    jigniri..injurii aduse aici, chiar nu au rost, frustrarile din spatee unei tastaturi si a unui pseudonim de shit spun multe.
    astept cu drag street delivery 2014 si
    ps1: nu am ochelari mari negrii
    ps2: nu fumez iarba
    ps3: nu fac handmade
    ps4: nu am plecat mort de beat de acolo
    ps5: sunt adeptul concertelor pe instrumente, insa atatr baba dochia si silent strike prin „instrumentele” lor au incantat publicul, inclusiv pe mine
    ps6: mintea inchisa si gura mare mai gasesti pe bancile senililor din podu ros..poti impartasi pe acolo pareri comuniste cu ochi de hipster calut
    respect

    • Shit Delivery

      Dragă Ioan, îți răspund ție, ca să nu mai fiu nevoit să răspund și altor retarzi:
      – Acest articol a fost publicat ca să fie citit, ca orice alt articol; nu ca să atragă atenția, așa cum spui tu. Dacă a atras atenția, înseamnă că subiectul a fost interesant, iar informațiile și comentariile au fost sau au devenit relevante pentru publicul său țintă.
      – Nu este vorba de jigniri, insulte, calomnii, ură, aversiune, mizantropie sau ce altceva mai cred oamenii incapabili să accepte critica. Dacă vreuna dintre părțile implicate în această ecuație media – autorul anonom și, respectiv, labării, la fel de anonimi, care comentează – s-a simtit lezată, e doar treaba ei.
      – Vezi în acest material o „comandă”, un „interes” economic, politic, social etc. Mai citește o dată! În plus, cine ar putea avea vreun „interes” legat de hipstereala penibilă de acolo?!
      – Observ că ai și alte opinii. „Minte închisă”, „gură mare”, „păreri comuniste” etc. Și eu am: cred că ești un bou!
      – Ții morțiș să împărtășești căcaturile pe care le faci / gândești. Că nu ai ochelari, că nu te îmbeți, că nu faci handjob. Uite încă o confesiune: mă doare în cur!. Încă una, dacă n-ai înțeles deja: ești un bou!

      • Dan Basu

        O alta gresala de incepator. Copierea unei atitudini de jurnalist rau. Un micut Mircea Badea caruia nu ii pasa de parerea celorlalti. Jigniri directe adresate consumatorului articolului.

        🙂

  19. Nu mai pot de ras

    Mare dreptate are autorul articolului! Mai toti ce-i care au tot comentat pe aici s-au dovedit a fi niste oi. Adepti ai pluralismului si ai diversitatii, ai exprimarii libere, ai non-conformismului s-au grabit imediat sa-i dea in cap unui om care a indraznit sa aiba o parere diferita. Si ce daca cineva nu a fost de acord cu voi? Si ce daca exista si oameni care nu gusta pseudo-arta de acolo? Si ce daca cineva indrazneste sa fie ironic? Care-i problema? Descrierile din articol mi se par cat se poate de corecte si nu vad de ce s-au simtit atatia asa de jigniti. Autorul n-a spus nimic despre muzica in sine (ca vad ca unul din artisti tot a comentat pe aici), ci a descris ce a vazut pe scena. Asta am vazut si eu, niste baieti care faceau niste chestii la niste laptopuri. Care-i problema? In schimb, artistul vad ca si-a permis sa emita tot soiul de judecati de valoare in privinta jurnalistului, sa-i dea lectii si sa-si dea cu presupusul, desi e clar pentru oricine ca e pe langa subiect. Si daca evenimentul in sine a fost criticat? Care-i problema? Fiecare e liber sa creada ce vrea si nu trebuie demonizat pentru chestia asta. Vreti sa ne intoarcem la comunism (ca tot il acuza cineva pe autor ca e comunist) si sa nu facem decat sa proslavim orice ni se ofera? N-aveti decat sa va organizati mai bine data viitoare, ca sa lasati cat mai putin loc de critici.

Dă-i un răspuns lui Dan Basu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *