Idei ingenioase pentru zile toride

Zilele fierbinţi de vară nu vor mai fi o povară greu de îndurat. Doar pentru unii dintre noi. Un local din Iaşi a găsit o modalitate inteligentă de a atrage noi clienţi şi de a trece mai uşor peste căldura insuportabilă de afară. Pizzeria&Patiseria Domnească este în ultimul timp plină de clienţi datorită unui sistem inovator de climatizare.

O instalaţie aparent simplă, compusă dintr-o serie de furtunuri, au fost implantate strategic în grădina mereu proaspătă şi verde din faţa terasei. Acestea au rolul de a sufla încontinuu stropi mici de apă care, purtaţi de vânt, ajung strategic pe clienţii mulţumiţi şi răcoriţi. Exact ca un văl răcoros de aer care reuşeşte să scadă în mod simţitor gradele din atmosferă.

Patronul pizzeriei, Costel Scafaru, spune că ideea aparţine în exclusivitate fetei sale:

„Fata mea, Gianina a văzut la o terasă în afara ţării o instalaţie de acest gen şi mi-a spus să încerc”.

Efectul este mare atunci când afară este foarte cald, iar clienţii stau toată noaptea pe terasă şi sunt foarte mulţumiţi. Chiar şi praful este ţinut la distanţă.

„Investiţia este minimă. Totul m-a ajuns în jurul la 1.200 RON, iar instalaţia consumă 16 l/h. Asta înseamnă o găleată jumate: e puţin. E eficientă, aerul tot timpul e proaspăt şi clienţii sunt mulţumiţi”, spune Costel Scafaru.

Iar noi nu putem decât să ne bucurăm de asemenea iniţiative care ne aduc cu un pas mai aproape de ceea ce ar trebui să însemne o societate civilizată. Şi, mai mult, atrag turiştii.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *