Dacă v-au îngrijorat aerul abătut și distrat, slăbiciunea fizică, crizele de panică, puseele de irascibilitate și bufeurile de care par să sufere mai toți cunoscuții dumneavoastră – ce mai, cam toată populația Iașului -, ei bine, să știți că acestea nu sunt cauzate de inevitabila astenie de primăvară! Nu, toate aceste nenorociri sunt generate de grijă! Fiindcă ieșenii, dar nu numai, nu mai pot să doarmă noaptea din cauza unei neliniști fundamentale: oare de ce nu a mai scris nimic pe Facebook, de vreo săptămână, gingașul fost deputat portocaliu de Nicolina, Nicușor Păduraru?
Glumim, desigur. Dar Nicușor nu pare să glumească deloc atunci când, după o săptămână de tăcere autoimpusă, a revenit năprasnic, cu vreo 20-30 de postări și, mai ales, cu următoarea mărturisire: „Mă întreabă lumea de ce sunt tăcut, de ce nu ies în conferinţe sau de ce nu iau atitudine publică pe ce se întâmplă în jur. Mă întreabă ce mai e prin PDL, local sau naţional, cu cine votez sâmbătă şi ce va fi prin politică. Da, nu am mai ieşit prin conferinţe de presă, nu am mai dat comunicate. Nu am vrut şi nu e cazul. Opinii însă am zilnic, cine vrea să mă audă mă aude, cine nu nu. Nu îmi place deloc ce se întâmplă în PDL. O să mă lămuresc mai bine sâmbătă la alegerea noului preşedinte, deşi ceea ce se vede, se vede de la o poştă. Iar cei care aţi fost şi sunteţi aproape de mine, aveţi putintica răbdare. Da’ nu multă şi nu mult timp. Cert e că am fost prea diplomat cu impostura în politică şi asta a fost şi este o greşeală”.
Ce poți să mai zici?! Poți să-l contrazici? Să-i spui de la obraz, printre altele, că, de fapt, nu se întreabă chiar așa de multă lume de ce e „tăcut”, că nu prea interesează ce „opinii” are, că nu are nicio calitate care să justifice emiterea de comunicate și susținerea de conferințe de presă, că aproape nimeni nu dă doi bani nici măcar pe alegerile din PDL… Da, ar putea fi contrazis, dar de ce?! De ce să îl rănești? De ce să îi distrugi corola de lumini? E mult mai interesant așa, liric, activ, creativ, sensibil, belicos, activ…, așa cum era acel Nicușor pe care îl îndrăgisem și de care ni se făcuse dor.
Dincolo de toate, însă, nouă chiar ne-a plăcut această silenzio stampa pe care fragilul și-o autoimpusese. În lipsa comentariilor, ne devenise chiar simpatic. Poate că e greu de crezut, dar există o explicație pentru acest fenoment aparent paradoxal; știți vorba aia: mai bine să taci și să te creadă lumea prost decât să postezi pe Facebook și să îi convingi pe toți…
Silenzio Tâmpa
