Modista Irinuca Schrotter, nevasta lui Zobi, şi stăpâna RFW, îşi expune textilele pe podiumul Săptămânei modei de la Berlin. Fosta doctoriţă ginecolog din Iaşi, transformată între timp într-un designer de modă de renume mondial, a beneficiat de sprijinul oferit de conducerea Ministerului Economiei, prin Secretarul de Stat Maria Pârcălăbescu, al Ambasadei României din Germania, condusă de Lazăr Comănescu, şi al Biroului de Promovare Comercială şi Economică din Berlin, coordonat de ministrul consilier Vladimir Ciobănaşu.
Irinuca Schrotter, ieşeanca noastră de succes în ale modei naţionale şi internaţionale, va participa, în perioada 18 – 23 ianuarie 2011, în Germania, alături de numel celebre din lumea designerilor, la evenimentul de fiţe denumit „Săptămâna modei de la Berlin”. Pentru prima dată, prima manifestare de gen şi cel mai în vogă eveniment de modă al Europei, „Mercedes-Benz Fashion Week Berlin”, include în programul său şi creaţia românească. Astfel, o delegaţie de designer autohtoni (Alina Botea, Lucian Broscăţean, Mihaela Glăvan, Andreea Muşat, Irina Schrotter şi Angela Vasiliu) precum şi firme din România va fi prezentă pe podiumul „Săptămânei Modei de la Berlin”, dar şi în cadrul „Berlin Premium Messe”. Susţinuţi de Ambasada României şi datorită bunelor relaţii dintre cele două ţări, România şi Germania, s-a organizat cu această ocazie şi o prezentare de modă est-europeană. „Deschiderea oferită de partea germană a dat un impuls creaţiei româneşti, astfel s-a decis, cu sprijinul Ministerului Economiei din România, ca participarea la Festival să fie dublată de un desant de firme româneşti tinere şi de succes, dispuse să se adapteze cerinţelor foarte riguroase ale pieţei germane”, a susţinut ministrul consilier Vladimir Ciobănaşu, din partea Biroului Român de Promovare Comercială şi Economică din Berlin.
Delegaţia românească are cel mai bine plasat pavilion din cadrul Festivalului
Delegaţia românească a convins astfel organizatorul „Premium Messe” să ofere unul dintre cele mai bine plasate spaţii pentru un pavilion în cadrul târgului de specialitate, organizat în capitala modei germane. Acest pas hotărâtor pentru designul vestimentar românesc vine ca un semnal fericit că s-a realizat definitiv trecerea de la producţia în sistem „lohn”, la cea de creaţie proprie. Alegerea Berlinului ca destinaţie pentru acest moment atât de special pentru industria textilă românească a fost motivată nu numai de relaţiile bune dezvoltate între cele două ţari, ci şi pentru că Germania este practic singura ţară în care se întâlneşte Estul cu Vestul, o realitate care dă valoare de simbol drumului nostru către Occident şi a fashionului românesc către elita mondială. Podiumul „Mercedes-Benz Fashion Week Berlin” şi standurile „Berlin Messe” devin astfel poarta de intrare a modei româneşti în Europa.
Designerii germani vor veni şi ei la toamnă, la Iaşi
Invitarea delegaţiei româneşti nu ar fi putut fi posibilă fără suportul oferit de conducerea Ministerului Economiei prin Secretarul de Stat Maria Părcălăbescu, al Ambasadei României, condusă de ambasadorul Lazăr Comănescu şi al Biroului de Promovare Comercială şi Economică din Berlin, coordonat de ministrul consilier Vladimir Ciobănaşu. Începând cu următoarea ediţie a „Berlin Fashion Week”, o parte din designerii români prezenţi la RFW vor participa şi la ceea ce revista „Vogue” consideră a fi „cel mai aşteptat eveniment al anului 2011”, iar la Iaşi, începând cu ediţia din toamnă a „Romanian Fashion Week”, jurnalişti, buyeri şi detailişti germani vor veni pentru a evalua şi comanda colecţiile prezentate în ţară. Acestea sunt două dintre cele mai importante rezultate obţinute de o delegaţie de designeri şi oameni de afaceri ce s-au deplasat pentru 5 zile în capitala Germaniei, Berlin.