Marinerul şi „trompetele” din Mişcarea Populară

Că Marinerul nostru, alias prezidentul Traian, a luat pe lângă el, în vestita Mişcare Populară, doar nişte „trompete” insignifiante care să-i ridice zilnic osanale pentru a mai crește un piculeţ în sondaje e un fapt binecunoscut de toată lumea din România. Dar că peste gardul fundaţiei cu pretenţii de partid, fără culoare politică (încă), au reuşit să sară rapid nişte „panarame deşănţate” de-a dreptul, nu ştiu decât câţiva muşterii ce pot fi număraţi pe degetele de la o singură mână. Ghici cu ce mahalagioaică s-a afişat Marinerul, recte părintele spiritual, la foarte puţină vreme de la lansarea oficială a Fundației „Mișcarea Populară”. Ei bine, fiindcă n-o să ghiciţi nici în ruptul capului, vă spunem noi cei de la Bârfa. Cică după lansarea noii entităţi politice, muşteriii lui Băse, recte Marian Preda şi Cristi Diaconescu, alături şi de alţi consilieri prezidenţiali, au mers să sărbeutorească la un local de fiţe de la marginea Capitalei. La un moment dat, pe canapeaua prezidentului-jucător pierzător s-a aşezat, la nici un metru distanţă, un personaj contradictoriu, de sex feminin, şi pe care toată lumea din reţeaua de socializare Facebook o înjură şi o contestă de mama focului. Individa cu pricina, care s-a postat cu foarte mult tupeu şi nesimţire în compania Marinerului, este nimeni alta decât Elenina Nicuț, juristă de profesie, cea care a făcut terci şi albie de porci electoratul anti-Băse. În timpul unor discuţii contradictorii cu opozanții lui Traian pe cunoscuta platforma de socializare, jurista, pardon mahalagioaica de Dâmboviţa, a scris un mesaj injurios, de cea mai joasă speţă şi care nu mai are nevoie de nici un fel de comentariu: „De azi înainte mai stau la discuții în contradictoriu, cu argumente, evident, numai cu cei care fac ceva și în concret, nu doar freacă tastele pe Facebook. Pentru restul, un anticipat și răcoros:  VĂ F…T  ÎN GURĂ!”. Bravos, Diaconescule, bravos domn’ profesor Preda. Dacă cu astfel de specimene din Neanderthal v-aţi gândit să consolidaţi baza Fundaţiei (n.r. – viitor partid politic) să ştiţi că românaşii noştri or să vă bage în seamă şi or să vă dea votul la Sfântul Aşteaptă. Vorba unui proverb: „Cine se aseamănă, se afumă!”.

Mahalagioaica de Târgu’ Ieşilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *