Medicul Ciuhodaru ne promite mai mulţi câini cu colaci în coadă

Despre medicul Tudor Ciuhodaru nu cred că mai trebuie spuse prea multe, câtă vreme e cunoscut pentru proiectele sale care mai de care mai ambiţioase. Astfel, din postura de deputat, nu de puţine ori acesta ne-a uimit cu iniţiative precum introducerea educaţiei sexuale în şcoli sau creşterea pedepselor pentru cei care pun în pericol integritatea corporală a asistentelor şi doctoriţelor de la UPU.

După ce s-a transformat în vajnic apărător al halatelor albe, acum, deputatul Ciohodaru vine cu o nouă iniţiativă, la fel de îndrăzneaţă şi de creaţă precum zulufii acestuia. Aceasta prevede înăsprirea pedepselor pentru cei care maltratează animalele, ceea ce, până la urmă, nu este deloc rău.

Nouă ne-a atras atenţia însă altceva. Deputatul propune încadrarea în această categorie şi a celor care procedează la tăierea cozilor şi urechilor micilor patrupede, iar asta nu doar dintr-un prost obicei strămoşesc, pentru mai multă agresivitate, ci pentru a le face mai arătoase, că aşa scrie la pedigreu. Iar dacă unii spuneau că vremea câinilor cu colaci în coadă a cam trecut, deputatul Ciuhodaru ţine să ne demonstreze contrariul. Prin urmare, cozi cu siguranţă vom avea… Cine sare cu colacii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *