Miercuri, 29 martie, forum economic franco-român la Iași

Iașul a fost inclus în calendarul de manifestări al Sezonului Cultural Franco-Român  pe anul 2019. Vestea a fost dată de Excelența sa Francois Saint-Paul, ambasadorul Republicii Franceze în România, în cursul vizitei pe care a efectuat-o, astăzi, la Iași.  Legat de activități culturale, partea franceză și-a arătat disponibilitatea și de a furniza expertiză în domeniul gestionării patrimoniului cinematografic, în contextul în care municipalitatea ieșeană dorește ca activitatea acestor instituții să treacă în coordonarea autorităților administrației publice locale.

Vizita înaltului reprezentant francez a avut și scopuri mai prozaice. În cursul discuțiilor cu primarul Mihai Chirica a fost abordată și tema forumului  economic franco-român care se va desfășura miercuri, 29 martie 2017, începând cu ora 16.00. Evenimentul este, sugestiv, intitulat „Exporter en France, investir en Roumanie”.

Să mai menționăm și faptul că Francois Saint-Paul nu a plecat de la Iași cu mîna goală. Primarul Mihai Chirica i-a oferit Excelenței Sale albumul „Iași – Capitală de război”, subliniind, în acest sens, rolul jucat de generalul Henri Berthelot și de armata franceză în unirea provinciilor românești la 1 decembrie 1918.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *