Mii de elevi îşi vor testa cunoştinţele în a doua sesiune de bacalaureat. Grija de toamnă

Peste 1.200 de elevi ieşeni vor susţine în aceste zile examenele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. În competiţie s-au înscris atât cei care n-au reuşit să treacă examenul maturităţii încă din vară, cât şi cei care au picat anul trecut, iar acum îşi încearcă o nouă şansă de a obţine diploma de absolvent. Întrucât ne preocupă o dezvoltare intelectuală armonioasă a tinerilor noştri, am încercat să intrăm în culisele BAC-ului, studiind corespondenţa purtată pe Facebook de câţiva dintre elevi.

– Salut, bro! Mâine cică ne testează ăştia la competenţe lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Asta ce-o mai fi? Mă gândesc să mă duc la examen cu BMW-ul, că e înmatriculat internaţional, are numere de Italia. E şi circulat, are vreo 200.000 de kilometri la bord, că am făcut şi Germania cu el. Oare fac impresie cu el la comisie, ce credeţi? E maşină de nota 10! Jorj.

– Jorj, ejti nebun? N-ai voie să intri în sală cu nimic electronic la tine. Deci nu poţi băga BMW-ul pe injecţie electronică nici măcar în curtea şcolii, ascultă la mine, că aşa am încercat eu să intru cu Merţul fix în cancelarie, dar m-a oprit profu’ de istorie, un fomist. Fraierul m-a ameninţat că-mi saltă carnetul de elev şi nu mai pot circula pe holurile şcolii. Normal că nu l-am ascultat şi acum nu mai pot da bacul, dar măcar nişte drifturi tot fac prin curtea liceului, pe sub geamurile laboratorului de fizică. Jănel.

– Ştie cineva kam ce subiecte ar putea pika la română? M-am apukat să citesc Jules Verne şi vreau să ştiu dakă se merită. Tibi.

– Oho, băi, fraiere, Jules Verne se dă la facultate, nu-ţi bate capu’! E cel mai bengos geograf din toate timpurile, ascultă la mine, oricum n-are ce căuta la română. Citeşti degeaba. Dacă ai fi jmecher, ai citi meniurile din Fratelli, aşa, ca mine, haha! Jorj.

– Sunteţi nişte handralăi proşti! Nu ştiu cum de puteţi scrie asemenea prostii. Uneori mă întreb cum de sunt colegă cu voi. Numai la golănii vă gândiţi. Lori.

– Aoleu, Lori, dar ce te-ai ofuscat aşa? Aşea vorbesc băeţii jmecheri, să ştii! Nu cumva eşti Lori de la Petru Cernătescu, pretenă bună cu Beatris care e acu’ în Anglia? Jorj.

– Nu e treaba ta! Lori.

– Băi, dacă tu eşti, şi sunt sigur că tu eşti, să ştii că nu mai prinzi plimbarea pe Bucium pe care ţi-o dădeam ca premiu că ei Bacul. Pe Jorj nu-l face nimeni prost, mă-nţelegi? Nici măcar şcoala nu m-a făcut mai prost decât eram, darmite tu, ai priceput? Ia, gata, mă duc să bag nişte fiare la sală, că mâine am probă la geometrie şi vreau să am trapezu’ în formă! Jorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *