Mircea Sandu îi bate obrazul lui Nichita

Mircea Sandu

Mircea Sandu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că FIFA şi UEFA doresc separarea fotbalului de politic la nivel local.

„FIFA şi UEFA au remis o circulară în care se cere separarea dintre politic şi fotbal. Autorităţile locale sunt aşteptate să sprijine în continuare investiţiile şi să asigure infrastructura, însă nu şi activitatea de implicare în salarii, premii sau să deţină majoritatea în administrarea cluburilor. Problemele cluburilor trebuie să rămână în domeniul sportiv, fără amestecul politicului“, a precizat şeful FRF.

La Iaşi, în momentul de faţă, lucrurile stau exact pe dos decât se arată în circulara de la FIFA şi UEFA. Astfel, CSMU Poli Iaşi are ca acţionar majoritar Fundaţia Sportului Ieşean, adică Primăria, recte Gheorghe Nichita. Mai mult, salariile şi primele de joc vin tot din aceeaşi sursă.

Şi Nichita acuză implicarea politicului

Fără să ştie probabil ce au decis de la FIFA şi UEFA, edilul Iaşului a acuzat opoziţia că a trimis Iaşul fotbalistic în Liga a II-a: „Vreau să vă spun că îmi pare foarte rău că după 10 ani de zile, din cauza politicului şi din cauza oamenilor politici iresponsabili din Iaşi, care au simţit nevoia tot timpul să se lupte cu primarul Nichita pe problema fotbalului, au adus fotbalul într-o situaţie dezastruasă la Iaşi. Poli nu cădea din Divizia A niciodata, cel puţin cât eram eu primar şi responsabil de sportul ieşean. Acest club nu ar fi ajuns niciodată să aibă situaţia care este acum fără o echipă foarte puternică şi valoroasa, fără jucători foarte puternici şi valoroşi“.

Cine alungă investitorii?

Mai mult, primarul Gheorghe Nichita a pus din nou placa veche cu „duşmanii politici care îl acuză că alungă investitorii“.

„Am tot fost acuzat că nu vreau să las clubul şi aşa mai departe. Aceste lucruri m-au făcut anul trecut să dau clubul la investitori din afara Iaşului, pentru că oamenii de afaceri din Iaşi au luat sporadic acţiuni la club şi nici măcar nu au mai finanţat în procentele respective clubul. Ce ar trebui să facem? Să ne luăm mâna de pe club şi să ajungem să nu mai avem echipă de fotbal?!“, a conchis apoteotic edilul. Soluţia salvatoare nu poate fi decât una singură: Ştiinţa Miroslava!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *