Mitul lui Arsenie Boca, afacere pentru editori. Cum sunt înşelaţi milioane de români

Editorii de carte religioasă speculează din plin mitologia din jurul lui Arsenie Boca şi fac milioane de euro anual din vânzarea de titluri care, spun ei, au legătură cu Sfântul Ardealului. Multe cărţi aflate pe rafturi nu au, în realitate, nicio legătură cu Arsenie Boca.

Numele Arsenie Boca vinde bine, iar asta se vede în ofertele editurilor din România. O simplă căutare după numele părintelui de la Prislop are ca rezultat nu mai puţin de 63 de titluri.

Cu toate acestea, Arsenie Boca a scris doar o singură carte, „Cărarea Împărăţiei”. O altă carte, „Cuvinte vii”, ar fi fost scrisă de maici, după predicile duhovnicului.

Editura care deţine drepturile de autor pentru aceste titluri vinde cărţile la preţuri pe care puţini credincioşi şi le pot permite, 110 lei bucata.
Cum fenomenul Arsenie Boca creşte de la an la an, edituri mai mici au scos pe piaţă o mulţime de cărţi cu citate atribuite duhovnicului, iar preţurile sunt mult mai mici: între 2 şi 15 lei. Piaţa de carte bisericească aduce profit de aproximativ 20 de milioane de euro pe an, iar titlurile care au o legătură directă sau indirectă cu Arsenie Boca reprezintă aproape 30% din piaţă.

Sursa: rtv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *