Opera din Iaşi, la a 55-a aniversare

Odată cu împlinirea a 55 de ani de existenţă, Opera din Iaşi pregăteşte pentru publicul meloman un eveniment de amploare: „Tosca”, operă în trei acte a cunoscutului compozitor Giacomo Puccini. Libretul operei a fost scris de Luigi Illica şi de Giuseppe Giacosa. Spectacolul va avea debutul pe 3 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenţilor, la ora 18 30. Managerul Beatrice Rancea speră ca întregul eveniment să fie un real succes, având în vedere faptul că participă nume importante

„Tosca este un spectacol eveniment în care celebrăm cei 55 de ani ai Operei. În cadrul acestuia vor participa invitaţi speciali, care au venit din dragoste pentru noi, fără a ţine seamă de condiţiile impropii. Mai mult decât atât, corul de copii al Operei îşi va face debutul şi… 32 de artişti care au fost acum 55 de ani pe scenă în spectacolul Tosca!”.

Spectacolul va fi dirijat de către Tiberiu Soare, iar de regia artistică se va ocupa Ognian Draganoff. Acesta mărturiseşte că spectacolul va fi unul impresionant, ba chiar agresiv, în special în cel de-al doilea act. În ziua de 6 noiembrie, vor urca pe scenă artiştii Operei din Iaşi, cu un spectacol pe măsură.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *