Opera din Iaşi pregăteşte multe surprize ieşenilor

De-a lungul timpului, Iaşul şi-a cam pierdut titulatura de Capitală culturală din varii motive. Dacă, în trecut, oraşul era „un focar al culturii şi al inteligenţei române”, aşa cum îl descria Mihail Kogălniceanu, astăzi, lucrurile stau cu totul altfel, majoritatea persoanelor fiind mult prea ocupate cu serviciul pentru a savura un moment de cultură. Cel mai bun exemplu ar fi Teatrul Naţional care este în reparaţii de ani buni, lucrările nefiind finalizate nici în momentul de faţă.

Pentru cei pasionaţi de cultură, managerul Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, pregăteşte mai multe surprize.

„Pregătim din toamnă o nouă ofertă specială, un program pentru cei tineri. Din păcate, Opera nu avut până în momentul de faţă un sediu al să şi, de aceea, s-a jucat mai mult în spaţii improprii. Pe această cale, vreau să le mulţumesc artiştilor că nu au renunţat atât de repede şi nu au plecat. Nici spectatorii nu au lipsit de la evenimentele noastre. dovadă fiind cele aproximativ 1.000 de persoane care au venit la concertul din Copou”.

Pe viitor, Beatrice Rancea promite că sala Filarmonicii va fi renovată şi deschisă pentru public:

Mulţi mă întreabă când se vor face spectacole în sala mare, pentru că aceasta contribuie şi ea la atmosferă. Arhitectura este unică şi ar fi păcat dacă nu am face ceva pentru sală. Promit că din toamnă vom reveni în forţă cu evenimente deosebite pentru publicul ieşean şi nu numai”.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *