Pelvis Belgrădeanu, motanul din Prefectură

Cecilia Insuratelu

Cecilia Insuratelu

Trecut binişor de cea de-a patra tinereţe, specialistul prefectului în terenuri şi alte acareturi, Pelvis Belgrădeanu, este cunoscut drept cel mai mare crai de prin Căsoiul Pătrat. După ce i s-a prelins din mână proaspăta văduvă de la juridic, un contrast venusian de blond cu negru, Ceciclica Însurăţelu (!?), jupân Pelvis n-a mai fost om vreo două săptămâni. Nici măcar plevuştile de terenuri care stăteau atârnate într-o râlă pe hartă, doar să fie apucate cu mâna şi băgate în declaraţia de avere.

Cum spuneam, timp de două săpătmâni, omul nostru s-a retras să-şi lingă rănile în biroul prin pereţii căruia încă se mai simţea mirosul finului parfum al Cecilicăi, fostă vecină la un birou alăturat. Şi mult a mai mângâiat Pelvis peretele care încă mai păstra urmele bocăniturilor prin care donjuanul nostru o chema pe Ceciclica în jurul singurei ceşti de ceai de mentă pe care reuşise să o şutească de acasă.

Totul până într-o zi în care, brusc, trezit din moţăială, lui Pelvis i s-a făcut de coţăială. Şi-a luat bastonul şi pelerina de după birou şi a ieşit pe holuri. Sângele lui coagulat simţea la orizont o nouă cucerire.

Şi a apărut!

Trecută prin trei mariaje, Silvica, noua şefă de la ADS, care a înlocuit-o pe silfida Luiza Arsenie, era tot ce îşi putea dorea. Au urmat plimbări nocturne şi diurne, în cântatul cocoşului, printre smârcurile judeţului, în recunoaşterea domeniilor statului, au fost zile întregi de potrivit cheia în broască şi antifonat birourile, al lui şi-al ei…Şi dacă ar mai trăi, vom reveni şi vă vom mai povesti.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *