Pofta ce-o poftim!

După îndelungi aşteptări, în sfârşit, Institutul Regional de Oncologie se va deschide, luna viitoare. Cu toată opoziţia unor persoane influente, cum a fost cea a deputatului Tudor Ciuhodaru, lucrurile încep să intre pe făgaşul normal:

„La data de 1 februarie vom deschide primele secţii principale: Oncologia, Hematologia şi Radioterapia, incluzând paturile şi personalul de specialitate. Între februarie şi martie, vom deschide şi celelalte structuri complementare: Chirurgia şi Anatomia patologică. În ceea ce priveşte Institutul, totul este pregătit, saloanele la fel, iar aparatura urmează a fi testată în săptămâna următoare”, ne spune Mirela Grosu, directorul interimar al Institutului Regional de Oncologie Iaşi.

Numărul total de angajaţi va fi de 697, iar pentru ca institutul să poată funcţiona, este nevoie de cel puţin 60% din personal. În ceea ce priveşte angajările, majoritatea salariaţilor provin de la spitalele din oraş, cei mai mulţi fiind de la „Sfântul Spiridon”.

„De la Cuza Vodă va veni un medic, de la TBC doi şi majoritatea fiind de la „Sfântul Spiridon”. Sperăm ca, pe viitor, Guvernul să mai deblocheze din posturi pentru a asigura necesarul de personal. În luna martie va fi inaugurarea oficială, pentru ca cei de la Minister să vadă că Institutul funcţionează în parametri normali”, adaugă doctorul Mirela Grosu.



2 comentarii

Lasa comentariu
  1. carcotasul

    Ooooooo. MIRELA GROSU TREBUIE FELICITATA. A FACUT CUMVA MEDICINA INTRE TIMP ? DIN CATE STIU ESTE ECONOMIST DAR POATE SI-A DAT DOCTORATUL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *