Poveste pe surse: polițiștii, interlopul şi inspecţia internă

Distracție de zile mari la instituția cu purtători de chipiu de la drumuri. Unii au râs, alții au plâns. Ce-i drept, astfel de scene rar vezi în viața purtătorilor de chipiu. Dar să nu lungim vorba și să vă povestim și vouă ca să ne distrăm împreună.

Tupeu fără margini
Mai zilele trecute, o echipă de purtători de chipiu de la drumuri a ieșit să supravegheze îndeaproape traficul din aglomeratul târg al Ieşilor. Un șofer mai tupeist a forțat puțin și a ieșit din coloană pe axul drumului, sătul desigur de stat la cozile interminabile din traficul de coșmar de pe străzile capitalei Moldovei. Ochiul vigilent al legii a fost pe fază și l-a tras rapid pe stânga, pe axul drumului, nu pe dreapta, pe șoferul gărbit. Dintr-un bolid de lux a coborât nervos peste limita admisă un interlop care s-a dus țintă spre cel care l-a oprit. A încercat să-i explice că se grăbește și că încalcă și el puțin legea, dar fără rost. Văzând că negocierea cu vorbă bună nu merge deloc cu purtătorul de chipiu, interlopul ieșean a trecut la fapte. La din alea la care se pricepe el cel mai bine. L-a înjurat de toți sfinții mai ceva ca la ușa cortului. L-a amenințat inclusiv cu o bătaie soră cu moartea. L-a amenințat că se va judeca cu toți purtătorii de chipiu. A ținut să-i explice pe un ton nu tocmai ortodox ce tare interlop e el. Puțin a lipsit să nu-i sară chipiul de pe cap omului legii.

S-a făcut de râs
Când a văzut că treaba e groasă, interlopul s-a urcat în mașină și a dispărut din cadru. Ce mai la deal la vale, ultraj în toată regula. Conform procedurilor în vigoare, purtătorul de chipiu ar fi trebuit să anunţe urgent prin stație incidentul și să ceară întăriri. Pentru că este inadmisibil ca un purtător de chipiu să fie făcut troacă de porci de un interlop. Nici pe departe. A dat și el imediat bir cu fugiții. Cum era de așteptat, nici el, nici colegul său nu au raportat nimic la secție. Ghinion însă. Un ieșean a filmat toată scena cu un telefon mobil și a postat-o pe internet. Așa se face că au aflat a doua zi toți purtătorii de chipiu. Și ce tare s-au mai distrat când s-au uitat cum tovarășul Pogtan Ciordină a fugit din calea interlopului furios oprit în trafic. Cum era de așteptat, șefii lui l-au pus să facă rapoarte peste rapoarte pentru că nu a aplicat legea. Că vorba aia, unde-i lege nu-i tocmeală. Dar Ciordină a mai avut incidente la stradă. În urmă cu vreo patru ani a fost lovit în trafic de un șofer nervos. Păi, treaba e simplă, domnule agent. Dacă încă ai sechele, nu mai ieși la stradă. Șezi și matale la birou unde e cald și bine. Mai ales că vine iarna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *